Vremea exprimarilor oficiale s-a terminat. Pretentia obiectivitatii a disparut. Epoca celui avizat sa dea verdicte, sa proclame adevarul absolut, sa spuna ce este bine sau rau a apus. Sa ne gandim la jurnalism, la advertising, iar apoi la cultura.
Obiectivitatea. Acesta este principiul spre care orice stire ar trebui sa tinda. Faptele ar trebui sa fie transmise impartial, sa fie reprezentarea fidela a celor intamplate, sa redea o imagine filmata din toate unghiurile si distantele fata de eveniment. Ceea ce, in mod acum evident, nu se mai poate pretinde.
Avem modelul comunicarii care ne spune ca daca un subiect observa un eveniment, atunci cand il comunica, il personalizeaza cu modul in care el l-a inteles datorita experientei de viata sau a contextului. Exista mereu puncte de vedere, influente ale mediului si ale orizontului de asteptare al celui care a privit asupra mesajului pe care il va transmite. Bariere lingvistice, paradigmatice, zgomot de fond sau alte impedimente in calea intelegerii unanime.
Avem studii interculturale si constientizarea globalizarii, studii de semiotica, de antropologie sau imagologie si toate ne spun ca acelasi lucru nu poate fi inteles decat diferit de doi oameni, chiar daca cei doi au privit din acelasi punct. Si acestea fiind date, cum ar putea cei doi sa transmita faptele obiectiv?
“Once a newspaper touches a story, the facts are lost forever”, spune Normal Miller.
Exprimarile oficiale. In era Internetului oamenii comunica din ce in ce mai personal. Se realizeaza din ce in ce mai multe bloguri de companii iar oamenii devin din ce in ce mai prieteni. Mailurile se trimit personalizat si la persoana a doua. Textele publictare se adreseaza din ce in ce mai direct – atunci cand sunt incluse intr-un vizual se foloseste scrisul de mana, iar cand se citesc se ajunge pana la a fi soptite (“Garnier. Ai grija de tine”).
Asa cum limba engleza nu foloseste persoana a doua plural, iar noi folosim aceasta limba din ce in ce mai des, la fel si exprimarea noastra se muta dinspre neutru catre personal pentru a fi mai persuasiva. Cand este vorba de oameni totul trebuie transmis cu caldura, deschidere si empatie. Doar astfel o companie poate fi inteleasa, coborata din abstract si personalizata prin crearea unui brand.
Ceea ce este important este sa constientizam faptul ca indiferent de cel cu care vorbim, indiferent de functia pe care o are este om si are aceleasi nevoi ca toti ceilalti – de apreciere, apartenenta, indiferent cat de dur si puternic ar fi, daca ne adresam direct si fara rezerve, ne vom face mult mai bine intelesi decat printr-o exprimare de formular.
Criticul ce da verdicte. In contextul in care nu se mai poate pretinde obiectivitatea, iar exprimarea devine din ce in ce mai personala, oamenii dandu-si seama ca vorbesc cu oameni si nu cu grupuri sau companii, cei care inainte hotarau ce este de valoare sau nu si-au pierdut locul pe soclu. Nu se mai poate spune ce este bun, ci doar ce este bun pentru cel care vorbeste. Toate formele de comunicare incep sa devina din ce in ce mai asumate ca fiind subiective (fiindca subiective erau si pana acum).
Sa luam exemplul criticului literar. Citea o carte, ii facea o recenzie in care o elogia sau o blama. Iar criticul, sa nu uitam, era un om cu personalitate, caracter, experiente, gusturi, si o anumita bibliografie citita. Astfel, opinia lui, era doar o opinie, desi semnata de un nume cu ceva mai multe studii in domeniu. Totusi, chiar si mai multe fiind, acele studii vizau anumite carti. Alt critic, cu aceeasi pregatire ar fi avut alta bibliografie si cu siguranta, alta viziune asupra aceleiasi carti.
In acest domeniu, putem da si exemplul, revers, al bookblog.ro. Pe acest blog de cultura apar recenzii scrise pur si simplu de oameni pasionati de lectura. Fara a avea neaparat studii in domeniu, doar cu multe carti citite si placerea de a scrie. Iar aceste recenzii sunt subiective, ca toate care s-au scris vreodata, insa si asumate a fi astfel. Reprezintand parerea sincera a autorului asupra cartii, isi castiga astfel mai mult credibilitatea decat recenziile unui critic ce se pretinde a cunoaste adevarul absolut.
Chiar daca unele recenzii sunt platite, editura dorind sa apara o recenzie la o carte abia aparuta, opinia autorului ramane la fel de subiectiva si sincera, conditie prima si necesara a incheierii contractului. Ceea ce este benefic atat pentru cititori, cat si pentru autori pentru ca acestia sa-si pastreze credibilitatea. De altfel, chiar si pentru edituri, fiindca nu de putine ori cineva a cumparat o carte in urma citirii unei recenzii negative la ea, pentru ca l-a intrigat, a fost controversata si a generat dezbatere.
Astfel ca, ceea ce este important acum este sa intelegem ca atunci cand comunicam cu oricine, comunicam cu un om si nu cu un reprezentant al unei notiuni abstracte de stat sau companie. Ca nimic din ceea ce transmitem sau citim in presa nu poate fi obiectiv. Ca mesajele trebuiesc transmise personal pentru a fi mai persuasive. Si nu in ultimul rand ca in cultura nu putem imparti totul in bine si rau, ci doar in opinii ale cuiva sau ale altcuiva, opinii cu care putem fi sau nu de acord. Avem libertate, sa ne folosim de ea.
Un articol scris de Gia Codrescu, Writer, Reader, Thinker, BookBlogEtichete: Guests
