Opinion: "Separarea tipului de informatie" (Butnar)

Cred ca Bogdana Butnar ofera un bun model de a separa si integra in acelasi timp print-ul cu online-ul in argumentul sau oferit ca raspuns la intrebarea: Ce tactici / strategii ar trebui sa adopte ziarele si revistele pentru a supravietui?

Sa salvam printul. Cum?

Primul instinct e sa spui hai sa nu-l salvam. Da-l naibii pentru ca oricum taiem paduri ca sa facem hartie, deci, de la inceput, printul e ceva daunator mediului. In plus e ineficient pentru ca ai in medie 3-4 persoane pe exemplar la orice ziar care se respecta si exemplarele se perimeaza la finalul fiecarei zi. Si colac peste pupaza trebuie sa dai si bani pe ceva care probabil sa gaseste gratuit.

Am tot citat pe Anderson de la Wired care zice ca orice industrie care “goes digital” devine gratuita. Problema printului acum este ca nu isi mai justifica costurile pentru oameni. Pe net informatia e gratuita si pe ziare trebuie sa dai bani. Concluzia e la mintea cocosului. Partea amuzanta e ca si solutia e la mintea cocosului si ne-a aratat-o o dra la o conferinta despre media acu ceva vreme.

Ea sta in doua chestiuni: separarea tipului de informatie si distributia tipurilor pe medii.

Prima chestiune se refera la obiceiurile noastre de consum de informatie. Avem informatia perisabila de tip breaking news, vreme, barfe, mondentitati etc care se consuma pe nemestecate si nu se digera. Ea foloseste timp scurt pentru buna functionare a persoanei noastre sociale: trebuie sa stii cine a castigat alegerile, ce vreme o sa fie maine, cu cine se marita xulescu ca sa poti functiona in societate. Pe asta nu vrem sa dam bani la fel cum nu vream sa platim decat foarte putin pentru un aparat de ras de unica folosinta insa dam bani buni pe unul menit sa tina macar un an.

Pentru o buna parte din noi insa exista si informatia de profunzime, de intelegere, de analiza care este la fel de necesara. Acest tip de informatie nu se produce de pe o zi pe alta si nu poate fi consumata rapid, fara ragaz si fara atentie. Si aici, intervine logic printul pentru ca, cel putin pentru cateva generatii de acum incolo, nu am ajuns inca la faza in care “stai cu un laptop in mana”. Chestiile care se schimba de pe o zi pe alta apartin onlineului pentru ca nu isi justifica tiparirea. Cele care raman, ar trebui sa ramana in print. Scripta manent capata déjà alt sens: ce trebuie sa ramana, apartine printului.

A doua chestiune se refera la distributia informatiei. Un producator de continut destept trebuie sa inteleaga ca exista un circuit inteligent al informatiei care ii va permita sa nu-si omoare printul cu varianta online si apoi varianta online cu newslettere sau rss. Explicat tot de dra asta, circuitul merge cam asa: breaking news pe site, updates pe mobil, detalii de la fata locului pe TV, analiza completa in print. Evident ca poti sa pui analiza si pe net insa incercam sa salvam printul nu sa il omoram de tot.

In concluzie, ca sa salvam printul trebuie sa ii dam genul de informatie care merita banul, informatia de analiza, de greutate. In final, cand reflexul de a rasfoi sa va fi transformat complet in cel de a browsing, ramane speranta ca ne va fi mai incomod sa adormim cu un laptop pe fata.

Opinion: "Printul trebuie sa investeasca in online" (Nicoara)

Probabil cele mai multe publicatii de astazi vor ajunge doar in varianta electronica. Asta ar trebui sa aiba in minte acum publisherii si ar trebui sa porneasca demersurile online chiar acum. Cu aceasta idee am ramas dupa ce am citi raspunsul lui Orlando Nicoara la intrebarea: Ce tactici / strategii ar trebui sa adopte ziarele si revistele pentru a supravietui?

E simplu, trebuie sa investeasca in online!

E o chestiune de schimbare a generatiilor. In momentul in care generatia +40 (hai, +35), adica cei care cumpara print acum, o sa dispara, atunci printul va avea cele mai mari probleme. Desigur ca vor ramane ziare si reviste tiparite dar, as paria eu, la un 10-20% din cate sunt acum.

Pana atunci mai este, vor mai trece prin cel putin inca o criza (in afara de actuala), vor ramane mai putine de la o criza la alta pana cand vor disparea. Asa ca mai au timp sa investeasca in online, cel putin 2-3 decenii.

Apoi, se vehiculeaza ideea de a trece continutul free din online pe bani, pentru a proteja printul. Poate merge doar daca este aplicata ca o strategie de industrie si nu punctual prin initiative razlete. Sau daca esti WSJ!

Altfel, nu faci decat sa-ti "ingropi" si businessul de online.

Opinion: "Un accent real pe continut" (Comanescu)

Caderea print-ului ar putea fi "sustinuta" si de calitatea continutului? Devine presa mai putin relevanta fata de probleme reale din societate? Cine nu intra si pe online moare de tot? Aceste intrebari mi-au aparut in minte dupa ce am citit raspunsul lui Iulian Comanescu la: Ce tactici / strategii ar trebui sa adopte ziarele si revistele pentru a supravietui?

1. Quality - investiţi în marketing şi concentraţi-vă pe content.
Numitorul comun al acestui segment este funcţia de "câine de pază" şi interpretare critică a realităţii macro (politică, economică) în care trăim.

E oarecum cazul "Adevărul", care, dacă o ţine tot aşa un an sau doi (cu acele inserturi de cărţi şi DVD-uri), ar putea scoate din piaţă mai toate celelalte quality-uri, chiar dacă nu realizează ameliorări de conţinut simţitoare. Ce frumos va fi dacă "Adevărul" sau altcineva îşi va aduce aminte de rolul de "câine de pază", tradiţional, al ziarului şi va pune un accent real pe conţinut. Oamenii aşteaptă să fie ghidaţi în aceste timpuri tulburi, au nevoie de lideri de opinie şi de informaţii, analize, interpretări pertinente, iar lucrurile nu se opresc doar la criză şi recesiune. Gândiţi-vă la recentul scandal legat de chipurile biometrice şi de impactul social considerabil pe care l-a avut. Reflectarea în media majoră a fost superficială. Am intrat încet-încet în zodia lui Malraux, care zicea că Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc. N-a interesat pe nimeni, decât în ultimul ceas, boala Prea Fericitului Teoctist, dar sunt convins că lumea ar fi citit. Există tensiuni interne, în Biserica Ortodoxă, despre care nu se scrie nimic. Povestea cu chipurile e un simptom cu privire la sensibilitatea opiniei publice faţă de astfel de chestiuni. Şi nu, nu cred în sfârşitul lumii, caut soluţii pentru perpetuarea ei, măcar în zona de media :-)

Nu vă jucaţi cu disponibilitatea publicului, care vrea mai curând să fie informat/ghidat decât să fie distrat - spre deosebire de vremurile dinaintea crizei, când prefera să se deconecteze şi să afle cum îşi poate cheltui surplusul. În decembrie, când eu unul eram oarecum îngrijorat de ceea ce se va întâmpla, focusul presei era pe eternele scandaluri politice. Acum, că apele s-au liniştit în coaliţia PDL-PSD şi şerpii scot doar din când în când capul de pe insula lor, presa s-a trezit că e criză. De fapt, am depăşit-o, ne apropiem de începutul recesiunii, când situaţia nu e foarte bună, dar e previzbilă. Cu criza asta de după criză, cea din media, riscăm să-i speriem degeaba pe cei mai slabi de înger şi să-i plictisim pe cei mai cu picioarele pe pământ. În primul caz, avem mari răspunderi - să ne amintim ce spune George Soros, că actorii economici influenţează decisiv cursul "piesei". Sau al pieţei.

2. Glossy/nişe consumer
Subiectele "evazioniste" s-ar putea potrivi mai bine pe criză decât cele imediat utile. Călătoria aventuroasă la Capul Nord sau în Siem Reap s-ar putea să fie mai citită decât un subiect cu tentă utilă despre Croaţia (cam aşa a fost, curios, şi până acum). Aş mai gândi cu atenţie subiectele de psihologie sau motivaţionale, rubricile de tips-uri.

Altfel, voga glossy-urilor, a consumer magazine-urilor trece. E din ce în ce mai clar, inclusiv în România, că fericirea nu se găseşte în consum.

1/2: investiţi în internet. A început să fie clar că nu e un teren de ping-pong, s-ar putea să devină unul de fotbal. Cine îşi marchează teritoriul cum trebuie şi seamănă mai multe culturi pe ogorul propriu va culege destule succese (şi eşecuri) peste câţiva ani. Orice vehicul clasic care îşi creează şi cultivă o extensie de internet are un posibil colac de salvare.

Toate cele de mai sus înseamnă bani, bani şi iarăşi bani. Prevăd aici un oftat care se referă la scăderea veniturilor. Problema e că scăderea se petrece în condiţiile în care unele dintre grupurile de classic media aveau în 2007-2008 o margine de profit între 10 şi 30 la sută. Profitul s-a realizat pe minimizarea costurilor şi deci investiţii foarte scăzute în conţinut. Cine se pregăteşte să piardă un an-doi (sau să rămână în preajma break even) e stăpânul lumii media de mâine. Gândiţi-vă ce culoar au creat pentru online socotelile meschine ale unor companii de old media, iar asta la nivel global. N-a fost vorba numai de suporturi învechite, ci şi de exces de prudenţă şi orientare spre profit. Mass media nu e o afacere ca oricare alta.

Guest: Printul moare, dar nu se preda

Isi aduce mai aduce cineva aminte de filmul “ Firma” cu Gene Hackman si Tom Crusie? Este o scena memorabila acolo intre cele doua personaje care se pregatesc sa iasa in oras la agatat, iar personajul lui Hackman ii spune celui jucat de Cruise “ arat la fel de bine ca si tine, doar ca imi ia mai mult timp sa ma pregatesc”.

Mi se pare ca este exact raportul de azi dintre print si digital: doua personaje de succes, dar care se afla in momente diferite de dezvoltare.

Succesul unuia nu inseamna de fapt insuccesul celuilalt, din contra exista o relatie de continuitate intre ele.

Cine le consuma?
Paradigma moderna (a se citi vestica) a planning-ului a incetat demult sa mai faca segmentarea targeturilor in functie de varsta si a trecut la cea bazata pe modul in care se consuma media. Astfel, un personaj de 40 de ani poate avea aceleasi obiceiuri de consum media ca si unul de 20. desigur vorbim de calitatea nu de cantitatea consumului de media. Consecinta directa a acestei afirmatii este ca printul si digitalul nu se exlcud ci se completeaza in functie de momentul de consum si de tipul de beneficiu urmarit.

Momentul de consum si beneficiile urmarite
Timpul in societatea postmoderna este mereu prea putin. De aici si rapida dezvoltare a internetului pentru ca ofera comfortul de a avea tot la dispozitie si iluzia de a sti totul despre toate. Aici este mica fisura de care profita printul: intre a avea tot la dispozitie si a sti tot este o diferenta.

Digitalul are avantajul lui repede si usor de manipulat . Dar in acelasi timp ofera o mare iluzie a democratizarii cunosterii – iar wikipedia este intruchiparea cea mai concreta a acestui iluzii.Nu stiu ceva intru pe wikipedia si citesc niste definitii si asa am impresia ca stiu tot despre un subiect (sau ca as putea alfa totul despre un subiect)

Pe de alta parte, printul este greoi si rigid, dar are avantajul profunzimii si al circumscrierii unui subiect.

Rezumand: digitalul este pentru sinteza si convenience, printul este pentru analiza si documentare pe un anumit subiect. Sa ne gandim la limbajul cotidian. Spun “citesc stirile pe net/telefonul mobil” dar rareori spui “citesc analize pe net sau pe telefonul mobil”

Si benefiicile pe care le asociam sunt diferite: internetul este functional pentru ca iti da acum si repede tot ce ai nevoie, printul este emotional penrtu ca iti cere un efort dar si o placere a descoperirii (cate carti citim pe net? Sau cat de lungi sunt articolele pe care le citim pe net?).

In aceeasi logica, internetul iti ofera posibilitatea actiunii (postez un comment, dau un forward etc), printul te impinge la reflectare si poate la introspectie (in vacante, de exemplu citim mai degraba print decat digital)

Pe scurt
In timpul unei zile sau in timpul unei perioade determinate de timp, variabile ca timpul liber, starea de spirit sau contextul spatial in care se afla o persoana, ne pot conduce spre print sau spre digital. Tipul de beneficiu pe care il urmarim la un moment dat - vrem sinteza sau analiza - ne conduce la unul dintre cele doua

Iar tehnicile de marketing au prins idea asta si spun: “pentru mai multe detalii citeste editia tiparita” sau “pentru poze de la locul evenimentului intra pe www...”

Mai departe
Pericolul cel mai mare pentru print nu este cresterea digitalului ci criza economica. Costurile printului sunt uriase, iar scaderea volumului de publicitate le fac si mai mari. Nu lipsa cititorior va distruge printul ci costurile de productie. Pe de alta parte, declinul printului nu este doar o urmare a dezvoltarii tehnologice ci si un issue social. Industria de print este un urias mecanism care daca moare antreneaza dupa sine un somaj cu cifre ridicate.

Poate si din acest motiv, Sarqozi in Franta vorbeste public despre masuri de salvare a acestei industrii.

Deci, chiar daca nu ne place printul, el nu va muri asa usor.

Stefan Chiritescu este Head of Planning la Graffiti BBDO

PROMO: DIGITAL MARKETING FORUM | NU RATA OFERTA SPECIALA!
BLOG: TWITTER.COM/DIGITALFORUM | FOLLOW THE NEWS ON TWITTER

Guests: Top 500 companii si salariile in crestere

Saptamana trecuta cand am citit suplimentul Financial Times despre top 500 companii din Europa Centrala si de Est elaborat pe baza studiului Deloitte m-am intrebat cine va publica la noi aceste informatii. Nu a fost ZF, ci BM (Business Magazin) care a introdus top 50 in editia jubiliara 200 (topul complet se poate regasi pe site-ul saptamanalului, cine doreste mai multe amanunte, inclusiv comentarii si metodologie se poate duce pe site-ul deloitte si va putea descarca 2 rapoarte exhaustive). Intre timp am trecut si prin presa noastra si am fost surprins de 2 lucruri: declaratia primului ministru care doreste o economie independenta de multinationale si continuarea comentariilor cu privire la cresterea salariilor din Romania care vor influenta negativ viitoarele investitii in Romania.

Dorinta premierului Tariceanu ca economia noastra sa nu mai depinda de capitalul strain este teoretic justificata, practic insa ramane o utopie. Conform topului, din cele 30 de companii romanesti incluse in top, 24 sunt cu capital strain iar celelalte 6 snt controlate de stat (dat fiind zona strategica de activitate, de altfel procentul companiilor controlate de stat este sub media regiunii de aproape 24%) Prin urmare capitalul „autohton” a cam ratat topul :) . Mai mult, acest capital autohton este sustinut de bani adusi in parte (daca nu in totalitate) din strainatate (proiectele autohtone au avut nevoie de credite oferite in majoritate de bancile internationale). Crestere economica inseamna mai mult decat cresterea productiei, inseamna productie vanduta, iar intr-o economie globala, companiile internationale sunt performerele la cresterea vanzarilor in detrimentul companiilor locale.

Teoria cu salariile care cresc prea mult si vor indeparta investitiile din Romania (vehiculata intens in presa romaneascva) este desfiintata de acest top. Pentru cine nu stie, acum 11-12 ani in Romania 300-350 de dolari erau un salariu bun in marketing/administratie, iar 400-500 de dolari pentru middle management.

Doar in sistemul bancar mai puteai fi platit ceva mai bine, iar unele din multinationale incercau si ele sa pluseze. Daca ne raportam la Euro din ziua de azi cei 300-350 de dolari inseamna 450-500 de Euro care au devenit solicitarile celor care sunt la priml sau al doilea job, iar cei 400-500 de dolari ar insemna 600-700 Euro, care nu este departe de media salariilor din middle management. Prin urmare asa zisa presiune a salariilor din Romania este mult exagerata din punctul meu de vedere. Tot acum 10-12 ani salariile unor angajati pe pozitii similare in tari din zona (Cehia, Polonia, Ungaria) erau de 3-5 ori mai mari ! Acest aspect nu a oprit investitiile marilor producatori de autoturisme din industria auto (Volkswagen/Audi in Cehia, Slovacia si Ungaria, Fiat in Polonia) sau ale altor mari companii (Nokia in Ungaria – cu mult inainte de a descoperi Romania, ArcelorMittal in Polonia, Samsung in Slovacia sau Philips in Ungaria). In realitate instabilitatea economica (nu stiu cati isi amintesc deprecierea leului de 100% in ianuarie – februarie 97 +taxe modificate peste noapte) si fiscalitatea excesiva (am fost in top la taxele pe salarii si inca nu suntem departe de el) au tinut mult timp investitorii departe de Romania. Audi Ungaria de exemplu a inregistrat o cifra de afaceri de aproape 6 miliarde de Euro fata de cele aproape 2 miliarde ale Dacia, avand de 2 ori mai putin salariati. Asta in conditiile in care Logan este marca cu o marja de profit de peste 8%, peste media industriei si peste rezultatele finaciare ale celorlalte modele Renault, conform datelor comunicate de acestia. Teoria salariilor care cresc necontrolat la noi este nejustificata in conditiile existentei in regiune a mai multe fabrici de electronice (Sony Slovacia este si ea in top) care au preferat aceste tari si nu si-au lasat productia doar in China sau Taiwan. Singurul lucru care conteaza este potentialul si interesele investitorului – Renault Group Romania a avut cresteri frumoase de la an, dar departe de performantele Audi, Skoda, Volskwagen, la fel si Mittal in Romania (de 2 ori sub vanzarile inregistrate in Polonia). Partea frumoasa este ca o data cu cota unica, Romania a inceput sa fie recomandata de consultantii care se ocupa de firme off shore (alaturi de destinatii exotice - BVI sau traditionale – Luxemburg / Cipru) si ca oricat fi de suparati pe guvernantii de azi, cota unica a fost factorul determinant in atragerea capitalului in tara noastra.

In concluzie, uitati-va pe topul 500, cititi comentariile si nu va mai lasati prostiti de povestile cu cresterile necontrolate de salarii din Romania care alunga investitiile. Valoarea trebuie intotdeauna recompensata, iar Romania este inca in Europa, nu in Africa sau Asia coloniala...

PS. Nu confundati buna impresie despre voi cu valoare – valoarea trebuie demonstrata, e cam greu sa fiti crezuti pe cuvant. Pana o demonstrati incercati sa va ghidati dupa bunul simt, e de un real folos :)

Un articol scris de Dan Virtopeanu, General manager, Voxline

Guests: Gestionarea situaţiilor de criză

Să spunem că suntem o agenţie de relaţii publice şi unul dintre clienţii noştri mari face o greşeală serioasă care este observată şi sancţionată de câţiva bloggeri cu influenţă. Greşeala poate însemna că firma a realizat o campanie de "publicitate prin e-mail", însă adresele la care s-a trimis mesajul publicitar nu erau adrese Opt-In (acele persoane nu optaseră niciodată pentru a primi astfel de mesaje de la compania respectivă), sau ar putea fi o greşeală care nu s-a produs în mediul online, ci în mediul tradiţional unde compania îşi desfăşoară în mod normal activitatea. Doar că a produs reacţii pe internet, din partea unor bloggeri suficient de cunoscuţi pentru a pune probleme.

În acest caz există două tipuri de probleme care trebuie rezolvate:

A. Stingerea conflictului / eliminarea problemei

B. Stergerea urmelor sau gasirea unei modalitaţi de a scoate din prim-plan existenţa acelei probleme

A. Stingerea conflictului / eliminarea problemei. Problema are aceleaşi rezolvări ca orice criză de imagine cu care s-ar putea confrunta clientul unei agenţii de relaţii publice. Singura diferenţă este că pe internet trebuie reacţionat cu o viteză mult mai mare iar pasivitatea sau reacţia lentă poate provocă adesea probleme mult mai serioase decât evenimentul care a generat iniţial criză.

Cea mai bună variantă este aceea de a comunica intens, pe toate canalele online posibile, punând accent pe contactarea directă, prin e-mail, a bloggerilor. Aici, este absolut esenţial ca mesajul prin care compania îşi cere scuze (dacă este cazul), sau pur şi simplu dezminte o ştire falsă, să fie personalizat. Să fie un mesaj care să conţină atât prenumele celui contactat cât şi un alt element care să facă referire directă la un pasaj din postul de pe blogul persoanei contactate.

În cazul în care această regulă e încălcată, există riscul ca şi acel mesaj să fie perceput că "Spam" şi să producă mai mult rău decât bine.

Din nou, un factor foarte important este viteza de reacţie. Dacă în media tradiţională o reacţie în cel mult 24 de ore de la apariţia unei ştiri negative sau producerea unui eveniment ar fi, poate, suficient de buna, în mediul online reacţia trebuie să vină în cel mult 3-4 ore. Iar acest lucru se întâmplă în primul rând din cauza vitezei de propagare a informaţiei, dar şi din cauza efectului „de haita" prin care acţionează bloggerii, preluând unii de la alţii foarte uşor informaţii neverificate.

B. Ştergerea urmelor sau găsirea unei modalitaţi de a scoate din prim-plan existenţa acelei probleme.

Deşi poate părea că a reacţiona la problemă într-un mod profesionist este suficient, în practică, partea cu adevărat complicată este „stergerea urmelor". Aceasta nu se referă la a ne preface că un eveniment neplăcut / o greşeală nu a avut loc, ci la a găsi modalităţi prin care Google "să realizeze" că acea ştire negativă preluată de zeci de bloggeri cu influenţa şi autoritate nu este cel mai relevant lucru care există pe internet despre compania respectivă.

Cu alte cuvinte, în momentul în care un blogger cu autoritate şi bine-cotat de către Google atacă o companie iar alţi 10 bloggeri scriu şi ei punând link pe blogurile lor către postul iniţial, există mari şanse ca articolul cu pricina să ajungă în cel mult 24 de ore pe primul loc în Google atunci când cineva caută numele firmei respective. Şi chiar dacă agenţia de relaţii publice rezolvă problema, chiar dacă bloggerii care au scris iniţial despre asta au fost liniştiţi şi au înţeles situaţia, articolul negativ rămâne acolo! Deci oricărui potenţial client care va vrea să afle informaţii despre companie, Google îi va returna automat un articol negativ.

Soluţiile problemei, în ordinea eficienţei:

1. Compania are deja un blog de companie suficient de puternic şi cu suficientă autoritate încât să fie considerat de Google mai relevant decât blogul ce a atacat compania. În felul acesta, chiar dacă ştirea negativă va rămâne permanent pe Google, ea nu va fi poziţionată pe primul loc iar potenţialii clienţi au şanse mai mici să nimerească exact pe articolul respectiv.

2. Compania sau agentia de relatii publice reuşeşte să convingă bloggerul să adauge cateva rânduri la sfarşitul articolului negativ, rânduri în care să explice poziţia companiei sau faptul că a fost vorba de o neînţelegere (dacă într-adevăr a fost vorba despre una). Atenţie! Trebuie să încerce să îl convingă cu sinceritate, cu argumente, făra să încerce să păcălească!!! E o soluţie eficientă, însă greu de realizat de cineva care nu cunoaşte suficient de bine blogosfera. Din nou, aplicată greşit, soluţia poate declanşa un nou val de atacuri din partea bloggerului, care simte că nu este respectat şi/sau are impresia ca agentia incearca sa il pacaleasca in vreun fel.

3. Compania angajează un expert (sau o firmă specializată) în optimizarea site-urilor pentru motoare de cautare iar aceştia folosesc metode SEO pentru a ajuta site-ul companiei (sau doar un articol de pe acel site) să urce în Google suficient de mult încât să surclaseze articolul negativ al bloggerului. Din cauza optimizării de care majoritatea blogurilor beneficiază "by default", acest lucru e destul de greu de realizat, chiar şi de către experţi în SEO.

Un articol scris de Andrei Roşca, Squad leader, www.bookblog.ro

Guests: Subiectivitate si Credibilitate.

Vremea exprimarilor oficiale s-a terminat. Pretentia obiectivitatii a disparut. Epoca celui avizat sa dea verdicte, sa proclame adevarul absolut, sa spuna ce este bine sau rau a apus. Sa ne gandim la jurnalism, la advertising, iar apoi la cultura.

Obiectivitatea. Acesta este principiul spre care orice stire ar trebui sa tinda. Faptele ar trebui sa fie transmise impartial, sa fie reprezentarea fidela a celor intamplate, sa redea o imagine filmata din toate unghiurile si distantele fata de eveniment. Ceea ce, in mod acum evident, nu se mai poate pretinde.

Avem modelul comunicarii care ne spune ca daca un subiect observa un eveniment, atunci cand il comunica, il personalizeaza cu modul in care el l-a inteles datorita experientei de viata sau a contextului. Exista mereu puncte de vedere, influente ale mediului si ale orizontului de asteptare al celui care a privit asupra mesajului pe care il va transmite. Bariere lingvistice, paradigmatice, zgomot de fond sau alte impedimente in calea intelegerii unanime.

Avem studii interculturale si constientizarea globalizarii, studii de semiotica, de antropologie sau imagologie si toate ne spun ca acelasi lucru nu poate fi inteles decat diferit de doi oameni, chiar daca cei doi au privit din acelasi punct. Si acestea fiind date, cum ar putea cei doi sa transmita faptele obiectiv?

“Once a newspaper touches a story, the facts are lost forever”, spune Normal Miller.

Exprimarile oficiale. In era Internetului oamenii comunica din ce in ce mai personal. Se realizeaza din ce in ce mai multe bloguri de companii iar oamenii devin din ce in ce mai prieteni. Mailurile se trimit personalizat si la persoana a doua. Textele publictare se adreseaza din ce in ce mai direct – atunci cand sunt incluse intr-un vizual se foloseste scrisul de mana, iar cand se citesc se ajunge pana la a fi soptite (“Garnier. Ai grija de tine”).

Asa cum limba engleza nu foloseste persoana a doua plural, iar noi folosim aceasta limba din ce in ce mai des, la fel si exprimarea noastra se muta dinspre neutru catre personal pentru a fi mai persuasiva. Cand este vorba de oameni totul trebuie transmis cu caldura, deschidere si empatie. Doar astfel o companie poate fi inteleasa, coborata din abstract si personalizata prin crearea unui brand.

Ceea ce este important este sa constientizam faptul ca indiferent de cel cu care vorbim, indiferent de functia pe care o are este om si are aceleasi nevoi ca toti ceilalti – de apreciere, apartenenta, indiferent cat de dur si puternic ar fi, daca ne adresam direct si fara rezerve, ne vom face mult mai bine intelesi decat printr-o exprimare de formular.

Criticul ce da verdicte. In contextul in care nu se mai poate pretinde obiectivitatea, iar exprimarea devine din ce in ce mai personala, oamenii dandu-si seama ca vorbesc cu oameni si nu cu grupuri sau companii, cei care inainte hotarau ce este de valoare sau nu si-au pierdut locul pe soclu. Nu se mai poate spune ce este bun, ci doar ce este bun pentru cel care vorbeste. Toate formele de comunicare incep sa devina din ce in ce mai asumate ca fiind subiective (fiindca subiective erau si pana acum).

Sa luam exemplul criticului literar. Citea o carte, ii facea o recenzie in care o elogia sau o blama. Iar criticul, sa nu uitam, era un om cu personalitate, caracter, experiente, gusturi, si o anumita bibliografie citita. Astfel, opinia lui, era doar o opinie, desi semnata de un nume cu ceva mai multe studii in domeniu. Totusi, chiar si mai multe fiind, acele studii vizau anumite carti. Alt critic, cu aceeasi pregatire ar fi avut alta bibliografie si cu siguranta, alta viziune asupra aceleiasi carti.

In acest domeniu, putem da si exemplul, revers, al bookblog.ro. Pe acest blog de cultura apar recenzii scrise pur si simplu de oameni pasionati de lectura. Fara a avea neaparat studii in domeniu, doar cu multe carti citite si placerea de a scrie. Iar aceste recenzii sunt subiective, ca toate care s-au scris vreodata, insa si asumate a fi astfel. Reprezintand parerea sincera a autorului asupra cartii, isi castiga astfel mai mult credibilitatea decat recenziile unui critic ce se pretinde a cunoaste adevarul absolut.

Chiar daca unele recenzii sunt platite, editura dorind sa apara o recenzie la o carte abia aparuta, opinia autorului ramane la fel de subiectiva si sincera, conditie prima si necesara a incheierii contractului. Ceea ce este benefic atat pentru cititori, cat si pentru autori pentru ca acestia sa-si pastreze credibilitatea. De altfel, chiar si pentru edituri, fiindca nu de putine ori cineva a cumparat o carte in urma citirii unei recenzii negative la ea, pentru ca l-a intrigat, a fost controversata si a generat dezbatere.

Astfel ca, ceea ce este important acum este sa intelegem ca atunci cand comunicam cu oricine, comunicam cu un om si nu cu un reprezentant al unei notiuni abstracte de stat sau companie. Ca nimic din ceea ce transmitem sau citim in presa nu poate fi obiectiv. Ca mesajele trebuiesc transmise personal pentru a fi mai persuasive. Si nu in ultimul rand ca in cultura nu putem imparti totul in bine si rau, ci doar in opinii ale cuiva sau ale altcuiva, opinii cu care putem fi sau nu de acord. Avem libertate, sa ne folosim de ea.

Un articol scris de Gia Codrescu, Writer, Reader, Thinker, BookBlog

Guests: Behavioural targeting

Utilizatorul de internet ajunge să fie din ce în ce mai sufocat de reclame irelevante. Lucrurile nu pot să continue în aceasta direcţie. Viitorul va aparţine cu siguranţă celor care vor găsi modalităţi de a-şi înţelege publicul ţintă şi de a comunica cu el. Centrul atenţiei se va deplasa de la site (mediul de transmitere a mesajului publicitar) la utilizatorul de internet căruia îi este adresat mesajul; de la “pe care site să îmi pun bannerul?” la „cui să îi arăt bannerul meu?”. Prin behavioural targeting utilizatorii de internet găsesc mai uşor produsele şi informaţiile pe care le caută, campaniile publicitare sunt mai eficiente şi precise iar publisherii câştigă mai mult din conţinuturile publicate online.

Behavioural targeting este o metodă de marketing în care conţinutul publicat de un advertiser este livrat doar anumitor utilizatori pe baza site-urilor vizitate de aceştia şi/sau în funcţie de acţiunile utilizatorilor online. Aceştia pot fi targetaţi pe baza unor informaţii colectate: paginile de internet vizitate, numărul de vizualizări, conţinut, reclamele accesate, informaţiile publicate în reţele sociale, produsele cumpărate online, cuvintele cheie introduse în motoarele de căutare. Important e ca perioada de colectare a datelor să fie aleasă potrivit, astfel încât previziunile asupra comportamentului utilizatorului să fie actuale. Pe baza informaţiilor colectate se realizează segmente de utilizatori (de ex.”interesat de maşini”, “cumpărător de vacanţe în străinătate”, “cititor de literatură contemporană”). Unui utilizator targetat în acest mod i se livrează ulterior reclame şi conţinut ce acoperă domeniile sale de interes şi care l-ar putea determina să cumpere un anumit produs.

Funcţionarea metodei, din punct de vedere tehnic, se bazează pe cookies - fişiere text de dimensiuni mici - ce se ataşează browserului folosit de către utilizator, oferind informaţii despre site-urile vizitate de către acesta. Folosind informaţiile colectate din aceste cookies, firma de publicitate poate realiza un profil al activităţii acelui browser. De exemplu, dacă pe parcursul unei luni, utilizatorul urmăreşte un număr de site-uri legate de călătorii, el va fi catalogat drept “interesat de turism”, un target pentru comaniile din acest domeniu. E important de reţinut că reclamele nu vor apărea doar pe site-urile de turism. Mecanismul funcţionează în timp real, deci, atâta timp cât utilizatorul este prezent online, compania de publicitate poate afişa reclamele pe orice site din reţeaua sa, accesat de către utilizatorul vizat. Pentru a face targetarea cu adevărat eficientă e nevoie să existe suficiente site-uri în reţea. Un alt avantaj este posibilitatea de a afişa conţinut personalizat. De exemplu, dacă un site este accesat simultan de către un utilizator din categoria “interesat de turism” şi de un altul “interesat de maşini”, primul va putea vedea o reclamă la vacanţe în Tunisia iar celălalt va vedea un banner de promovare a unui automobil.

Dacă ai ştii care e comportamentul online al clienţilor tăi l-ai folosi pe post de pattern pentru a identifica şi atrage noi clienţi, cu comportamente similare? Eu aşa aş face. E evident că cineva care manifestă un comportament ce poate fi încadrat în grupul meu ţintă va fi mult mai interesat să îmi cumpere serviciile sau produsele. De asemenea, dacă ştiu că un utilizator e interesat de produsele mele, pot să îl iau în vizor şi să îi livrez periodic mesaje personalizate despre acestea. Dacă ştiu care sunt utilizatorii care au vizualizat produsul/serviciul, însă nu au cumpărat, le pot oferi mesaje targetate, ce insistă asupra valorii produselor/serviciilor îndemnând în acelaşi timp la acţiune. Dialogul cu aceşti utilizatori fiind deja început în trecut, va fi mult mai uşor să îi conving să cumpere.

Previziuni şi provocări

Studiul efectuat de către eMarketer în SUA concluzionează că până în 2012 bugetul alocat acestei tehnici se va mări de şase ori.

Un studiu realizat tot de către americani scoate la iveală câteva dileme: peste 87% afirmă că cel puţin ¾ din reclamele online sunt irelevante. 75% dintre utilizatorii de internet sunt dispuşi să primească reclame personalizate. 59% spun, totuşi, că nu se simt confortabil să primească conţinut şi reclame bazate pe informaţii despre interesele şi comportamentul lor online. Deci, utilizatorii de online îşi doresc reclame relevante însă fără să simtă că sunt urmăriţi. Cu toate că firmele din acest domeniu afirmă că urmăresc comportamentele unui browser anonim, nu ale unui utilizator anume, încă mai sunt dezbateri în jurul ideilor de informaţie privată.

Cauza pentru aceste discuţii aprinse este dată de neîncrederea utilizatorilor. Prima soluţie la îndemâna firmelor ce vor să încerce aceasta tehnică este ca înainte de a începe targetarea să lucreze la dezvoltarea unei relaţii bazate pe încredere cu clienţii. Cu siguranţă, un client fidel nu s-ar supăra dacă ar ştii că Amazon ar folosi informaţii despre interesele lui pentru a-i prezenta oferte interesante pentru el într-un timp mai scurt. De asemenea, e recomandat să se ofere posibilitatea de opt-in. La fel cum alegi să te abonezi la un newsletter să poţi opta pentru a primi mesaje publicitare conform intereselor tale. Cred că, până la urmă, secretul ţine şi de educarea oamenilor pentru a înţelege procesul şi a conştientiza faptul că e vorba de o situaţie câştig-câştig.

Un articol scris de Iulia Nălăţan, „Marketing Enthusiast” la www.bookblog.ro

Guest: Preocupari de vacanta

Dupa anuntarea strategiei Neogen de a scoate produsele de sub umbrela unica (schimbare ce s-a materializat pana acum in re-lansarea BestJobs, Neobizz si Colegi, urmand in septembrie Noi2, Doizece si Neogen), ne gasim intr-o noua situatia concurentiala: din leaderi ai pietei (nr.1 dupa afisari, 2 dupa vizite si 3 dupa unici) devenim challengeri pe o parte din segmentele unde sintem prezenti.

Cred ca asta implica o schimbare in cultura firmei, care trebuie sa devina mai flexibila, mai prietenoasa, mai apropiata de utilizator. Deciziile trebuie luate de catre oamenii din front-line, care comunica cu utilizatorii si clientii, mai curand decat de managementul central.

La 125 de oameni cati am ajuns sa fim, 'imputernicirea' echipelor sa-si ia propriile decizii este cruciala pentru a ramane competivi. Principalii concurenti locali, si cei mai buni jucatori din piata romaneasca de online in acest moment, dupa parerea noastra, sint: eJobs, Autovit, Trilulilu si Netbridge.

La acestia se vor adauga in viitorul nu prea indepartat companii media care au inteles importanta internetului, cele mai mari fiind Ringier, Mediapro si Sanoma (ultima este deja nr.1 in Bulgaria prin cumpararea companiei locale Netinfo), si desigur jucatori internationali precum Google, Yahoo si Hi5.

Din lista de mai sus putem vedea cum firmele mici si focalizate pe un singur produs/piata depasesc usor firme mai mari (acestea din urma reusind sa creasca prin achizitii mai curand decat prin dezvoltarea de proiecte noi in-house). Pe masura ce cresc, desi reusesc sa acumuleze resurse financiare superioare, firmele isi pierd din spiritul antreprenorial.

Google este o exceptie, care ne demonstreaza ca se poate face fata cu succes dilemei dimensiune/inovatie, daca ai cei mai buni oameni si o cultura a firmei corespunzatoare. Nu cred ca s-a discutat in internetul romanesc despre analiza organizationala sau cultura firmei pana acum, cativa leaderi mai curand decat firmele conduse de ei au tinut prima pagina a ziarelor si blogurilor.

Pe masura ce internetul devine un business, preocuparile traditionale de management vor patrunde tot mai mult si in acest mediu.

Post scris de Calin Fusu, CEO al Neogen, in cadrul initiativei Guest Posts.

Blogs: Primesc guest posts

PHOTO BY MARCUSRG

Recunosc ca am "furat" de la Bobby ideea de a gazdui pe blog posturi scrise de alti bloggeri. De fapt nu am furat-o, ca am mai cochetat cu ideea in urma cu aproape doi ani.

Ce voi face eu? Timp de mai multe saptamani, nu stiu cate acum, voi publica in fiecare sambata un post scris de altcineva, in principiu de oricine doreste acest lucru.

Cerintele? Posturile trebuie sa vizeze unul din domeniile: advertising, media, internet, blogging si tehnologie. Prefer ideea de editorial, niste puncte de vedere decat stiri pe care oricine le poate gasi. Ma gandesc ca textele sa nu aiba mai mult de 3.000 de semne cu spatii cu tot.

Ce primesti in schimb? Vizibilitate pe acest blog si ocazia de a spune cateva vorbe despre tine si blogul/ compania ta.

Intrucat voi publica doar un post pe saptamana, va trebui probabil sa aleg din mai multe insemnari. De aceea, nu trimiteti posturi scrise deja. Hai mai intai sa vedem subiectul. Ma gasiti prin link-ul spre pagina de pe Blogger.com, plasat in coloana alaturata.

Guests: Lasa-i sa te sinucida

Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat... Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana... Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da' ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri... Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta. Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Ce sa caut? "Pachet salarial atragator", "lucrul intr-o echipa tanara si dinamica", "mediu creativ", "posibilitatea unei cariere stralucitoare"? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate... Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da' platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala... Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala... Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, "flexibil"? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci? Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e... Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential... Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna. Nu, ma, nu, nu fac misto, da' daca nu-mi zici cat castigi... Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.
Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (!?) si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai? Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti? Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton. Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata? Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire? Stii ca futi (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii?
Nu, prietene, habar n-ai. Da' habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!
Al tau,
PAH

###

Acesta este un text scris de Patrick Andre de Hillerin. Este al doilea text primit de la PAH pe care il postez la mine pe blog. Primul il gasiti aici. Patrick isi va lansa in curand blogul personal si mai mult, doreste sa porneasca o campanie anti-overwork.

Textul lui Patrick mi-a adus aminte de un editorial scris de mine pentru revista Biz in urma fix cu trei ani.

UPDATE: Patrick si-a lansat blogul, il gasiti aici.

Guests: Citeste si da

Copiii pur si simplu nu mor, ba idiotilor!
Eu nu stiu cine sunt idiotii care hotarasc
prioritatile stirilor in presa romaneasca. Cu multa
vreme in urma era mai simplu: dadeam toti vina pe Ion
Cristoiu, tatal si mama gainii care a nascut pui vii.
Azi nu mai avem cum sa facem asta, pentru ca domnul
Cristoiu s-a retras mai intai in biblioteca Academiei,
iar mai apoi in diverse studiouri de talk show-uri, la
diverse televiziuni. Azi Ion Cristoiu e om serios, e
analist, e mai slab cu zeci de kile, e… ma rog, e om
serios, ce mai. Asadar, pe Ion Cristoiu nu mai putem
da nicio vina. Si atunci, cine ne sunt idiotii? Si,
mai ales, de ce?
La Cluj, o femeie a nascut cvadrupleti, iar la
Constanta, o alta femeie, evident, a nascut tripleti.
End of story, din punctul meu de vedere. Numai ca
punctul meu de vedere nu are nicio importanta.
Imediat, la maternitati se deplaseaza care de
reportaj, fotoreporteri, ziaristi de radio si de presa
scrisa. Cu zambetul pe buze si cu fardul proaspat
aplicat intre doua directuri, june care vor sa fie
mame pe la 80 de ani, ca sa nu-si f**a cariera, ne
anunta ca acei copii mor pe capete. La radio e mai
simplu, ca nu trebuie nici fard si nici lumini. Ajunge
un telefon mobil. Mai amarati sunt aia din presa
scrisa, caci "media electronica", ca sa zic asa, le ia
caimacul si le trimite stirea in pagini marginale.
Undeva, intr-o sala de asteptare moderna, dotata cu
televizor, radio si conexiune la internet, doi tati
rapusi stau cu inima stransa, uitandu-se dupa cate un
halat alb. Intre timp, afla de la stiri ca le-a mai
murit un copil. Multumesc Andreea, multumesc Lucian,
multumesc Alessandra, am preluat legatura, am mai
comandat un cosciug mic-mititel de tot. Ce ne faceam
fara prompitudinea voastra, mai ales ca in provincie
astia de la pompe funebre n-au deschis non-stop?
In paralel, la Bucuresti, un cotidian pus pe
purificare publica radiografii ale unui presuspus
creier bolnav al unui baron presupus local, tropaind
in boncaci mocirlosi cu iz liberal pe toate
deontologiile imaginabile. Toate astea se intampla sub
ochii nostri larg deschisi si nimeni, dar absolut
nimeni, nu spune nimic. Clubul Roman de Presa isi
scarpina chelia lucitoare si-si vede de rating. Intre
timp, Asociatia Idiotilor Anonimi isi vede de treaba
si rasuceste cutite ruginite in ranile mult prea
deschise ale unor familii fara nicio vina. La
sfarsitul lunii, probabil, ii asteapta o prima de vreo
3 lei noi, recunoastere a calitatilor deosebite de
care au dat dovada in aceste exercitii de sadism live.

Cum v-am mai zis, eu nu-i cunosc pe idiotii astia. Dar
daca printre putinii mei cititori se afla cineva
care-i stie personal, il rog eu sa le arda doua
perechi de palme, ca de vorba buna par a nu sti!
Patrick

###

E 1.00. Am primit un mail cu acest text de la Patrick Andre de Hillerin. Doar atat. Niciun alt mesaj. L-am pus pe blog fara sa ma gandesc de ce ar trebui sa il pun. Pur si simplu, l-am pus.

PHOTO: WHY NO ISN'T IN MY VOCABULARY/ SHUTTERBLOG