duminică, ianuarie 31, 2010

Events: Pregatim Digital Marketing Forum 2010


Daca nu era criza, anul acesta faceam Digital Marketing Forum la Casa Poporului, probabil, pentru ca niciun hotel nu ar fi rezistat la un grup foarte mare de oameni. Spun asta pentru ca tot aud in jurul meu "Anul asta ne concentram pe online" si apoi avand in minte editia din 2008, cel mai bun an pentru publicitatea pe Internet so far.

Atunci, DMF a atras cel mai mare numar de oameni de marketing prezenti vreodata la un eveniment despre online din Romania. Am fost "nevoiti" sa mai luam inca o sala la Marriott, pe langa cele trei deja inchiriate. Pe durata intregii zile am avut intre 450 si 500 de persoane care ne-au vizitat.

Editia din 2009 a fost marcata de un mic regres, normal in conditiile "crizei fata de criza", iar acum, in 2010, suntem optimisti ca vom avea o editie foarte buna. Iata ce alimenteaza optimismul nostru:

ADRESARE PE DOUA NIVELE
Deschidem cu doua conferinte si ne impartim pe doua sali dupa pauza, urmand sa avem o sesiune pentru beginners si una pentru advanced.

CEI MAI BUNI VORBITORI
Vom alege vorbitori din randul celor care au sustinut cel mai mult marketingul online pe plan local, care au avut rezultate notabile in campanii si care au ceva de spus intotdeauna. Alaturi de ei, ca la toate editiile, vom avea si vorbitori internationali.

STUDII DE CAZ SI IDEI NOI

Cum nimic nu se compara cu puterea exemplului, am selectat o serie de studii de caz interesante din ultimul an.

CERCETAREA "ONLINE LEADING BRANDS"
Am ajuns la cea de-a treia editie a studiului dedicat prezentei online a brandurilor de pe piata locala. Impartit pe mai multe categorii de produse si servicii, studiul va releva perceptia asupra brandurilor in mediul online.

DIGITAL MARKETING REPORT
Tot la a treia editie a ajuns si ghidul tiparit dedicat mediului online si mobil de la noi. Publicatia va contine o analiza a pietei de online, o serie de topuri si un "catalog" de firme specializate in domeniu. Va fi o editie cu mai multa informatie.

PREZENTA IN SOCIAL MEDIA
Va invitam sa urmariti contul @evensys si sa va alaturati (daca nu ati facut-o deja) in grupurile de pe Facebook si LinkedIn, unde vom anunta in premiera noutatile. Urmariti si acest blog pentru alte materiale despre DMF.

Etichete: , ,

marți, ianuarie 26, 2010

Events: Lansarea Modu in Romania



La 12:00, in spatiul de mai sus se va derula evenimentul "Ce este in spatele tehnologiei", ce il va avea ca invitat pe Dov Moran, inventatorul stick-ului USB si al primului telefon modular din lume, modu. In cadrul evenimentului va avea loc lansarea oficiala a modu in Romania.

Am fost invitat sa fiu moderatorul acestei intalniri si am creat un social media news release pentru modu: modu.strategist.ro.

Etichete: , , ,

vineri, ianuarie 22, 2010

Events: Ce se afla in spatele tehnologiei



Daca ajungi in discutii intre antreprenori, vei auzi mult vorbindu-se despre networking, mentori si feedback. E vorba la urma urmei de a asimila cat mai mult know-how.

In ultimii ani, au fost cateva evenimente care prin natura lor au atras oameni de valoare care au oferit antreprenorilor locali si celor pasionati de tehnologie , in general, acel "schimb de experienta" de care uneori avem nevoie.

Sunt implicat acum in organizarea unui eveniment al carui invitat este Dov Moran, omul considerat a fi inventatorul stick-ului USB, un pionier in segmentul flash memory (a vandut compania M-Systems cu 1,6 miliarde $ celor de la SanDisk).

"Ce se afla in spatele tehnologiei" este un eveniment dedicat antreprenoriatului si inovatiei, in care invitatii vor avea ocazia sa dialogheze cu Dov Moran. Evenimentul va avea loc marti la Capital Plaza si va fi transmis online prin Radio Lynx.

Este totodata momentul lansarii in Romania a terminalului Modu, primul telefon mobil modular din lume (mentionat si in Guinness Book), inventat de Dov Moran.

Invitatiile au pornit deja. Voi reveni cu detalii.

Etichete: , ,

Events: Plecam in gasca la Zagreb

Am inceput pregatirile pentru plecarea la Mini SeedCamp, editia din Zagreb, unde voi ajunge alaturi de Zoso, Bobby, Victor, Costin si cei doi Razvan de la AdCaptcher intr-un road trip sponsorizat de Accent Travel. O sa plecam cu un mini van, deci o sa ne distram mult pe drum. Asteptam doar confirmarea pentru AdCaptcher.

Cei interesati sa se inscrie pot aplica aici pana pe 27 ianuarie. Sper sa vedem cat mai multe proiecte romanesti la Zagreb!

Etichete: , , , ,

luni, ianuarie 11, 2010

Events: AdCaptcher merge la Mini SeedCamp Zagreb


Mereu am zis ca SeedCamp este o idee buna. Si s-a dovedit a fi pentru Ubervu si Brainient, cel putin. Iar pentru TaskWriter si TwiMarket a fost, desigur, o experienta interesanta la Mini SeedCamp.

Si fiind foarte entuziast, am reusit (cu procentele mele minoritare) sa ii conving pe cei doi fondatori ai AdCaptcher (Razvan si Razvan) sa se inscrie la Mini SeedCamp Zagreb. Acum pregatim "formalitatile", ca sa spun asa.

Cine mai vine?

Etichete: , , ,

marți, ianuarie 05, 2010

Events: Mini SeedCamp Zagreb

Acum vreo doua zile, ii indemnam pe antreprenorii din online (de la noi) sa mearga la Mini SeedCamp. Astazi, PR-ul de acolo imi scrie si imi spune ca tocmai s-au deschis inscrierile pentru editia de la Zagreb de pe 11 februarie. Detalii gasiti aici.

Cred ca oricare din echipele care au prezentat in octombrie la Web-Club are o sansa la Zagreb.

Etichete: , ,

Events: Despre evenimente in 2010

Zilele acestea facem bilantul evenimentelor din 2009. Nu imi dau seama acum daca am organizat mai multe sau mai putine fata de 2008. Nu ne-am oprit un moment. Am mers inainte si am incercat sa transformam orice oportunitate intr-un eveniment. Apreciez totusi ca am fost la acelasi nivel cu anul anterior.

2010 va fi un an greu pentru organizatorii de evenimente. Poate mai greu ca 2009, cand am vazut cum dispar evenimente din calendare sau cum nu mai apar initiative noi.

Pentru noi va fi un an dedicat pragmatismului si potentarii implicarii partenerilor nostri. Tot ce am reusit sa facem anul trecut s-a datorat intr-o buna masura acelor companii care au crezut in noi si au sustinut ideile noastre. Unii ii numesc sponsori, noi ii consideram parteneri.

Imi doresc sa reusesc in 2010 sa fac evenimente mai bune, mai creative, mai mari.

Etichete: ,

sâmbătă, ianuarie 02, 2010

Events: Programul Mini SeedCamp in 2010

Am creat o serie de ocazii, in ultimii doi ani, pentru multi oameni interesati sa isi vada ideile sau proiectele prezentate in public. Am facut Net Start-up (de 3 ori), Lucky 7 (de doua ori), la Web-Club am avut o sesiune pentru proiecte internationale acum 3 luni si nu in ultimul rand, am pus in scena Launch48 Romania.

Emi Gal a dat pe Twitter (cu trimitere la blog) ca s-au anuntat datele pentru Mini SeedCamp. Cine inca nu stie ce este SeedCamp probabil nu este interesat de lansarea unui start-up online. Dar daca este, atunci ar fi o buna idee sa dea un search pe Google.

In timp ce ma uitam pe datele respective, mi-a venit in minte urmatoarea chestie:
Cred ca Launch48 este cel mai avansat eveniment dedicat antreprenorilor online facut vreodata in Romania, insa daca exista un gand serios de a lansa sau continua un proiect, atunci omul sau echipa ar trebui sa mearga la un Mini SeedCamp.
Si mi-am zis sa o pun pe blog. Alaturi de datele Mini SeedCamp:
  • Zagreb - 11th February
  • Prague - 2nd March
  • Barcelona - 23rd March
  • Paris - 15th April
  • Tel Aviv - 6th May
  • Copenhagen - 27th May
  • Berlin - 16th June
  • London - 20th July
Poate aceasta revelatie ma va determina sa nu mai creez atatea ocazii ca pana acum. Nu imi dau seama la aceasta ora daca e bine sau rau ce spun, doar ii dau dreptate deplina lui Vladimir (initial nu eram total de acord).

Etichete: , ,

luni, decembrie 28, 2009

Personal: Ce am facut in 2009


Initial am vrut sa scriu un post pe ideea "100 Things I Did in 2009", imprumutata de la Dragos Roua. Dar parcurgand arhiva blogului, am ajuns sa ma gandesc mai degraba la ce urmeaza sa fac in 2010 cu tot ce am facut in 2009. Multe lucruri initiate anul acesta au bataie lunga. Si fiindca am zis ca in vacanta imi fac planul pe 2010, e o ocazie buna acum sa vad cu ce raman si la ce renunt. Aici m-am inspirat de la Bobby.

RoTwitter Survey
Am vrut sa vad la inceput de an cine sunt oamenii de pe Twitter. Voi reveni cu RoTwitter Survey la inceput de 2010.

Top Social Brands
Cred ca e o idee buna sa gasim cai de promovare a companiilor ce se evidentiaza in social media. Acest top a fost o asemenea idee, implementata in cele din urma de revista Biz. Probabil il vor relua si in 2010.

WeWorkWeb
Trebuia sa fie o comunitate de web desingners & developers ridicata peste cateva retele sociale. Am folosit-o ca o platforma de anuntare a unor evenimente de profil. In 2010 se va transforma in altceva. Detalii in curand.

Social Media Workshops
Inca de anul trecut am initiat o serie de seminarii despre social media. Cele mai multe au fost intalniri de introducere in acest fenomen. Anul viitor voi reveni cu seminarii specializate.

Lucky 7
Am vrut sa ofer cat mai multe ocazii start-up-urilor locale sa se prezinte comunitatii. Am reusit sa pun in scena doua asemenea intalniri. Renunt la idee in 2010.

Strategist.ro
Cred ca viitorul apartine blogurilor nisate, iar Strategist s-a dorit a fi un blog despre social media, legat de activitatea mea cu Prodigy. Am decis sa dau un refresh pozitionarii mele in aceasta zona, iar continuarea blogului in aceasta formula este pusa sub semnul intrebarii.

Microjobs.ro
A fost si este o idee frumoasa. Si chiar am visat ca devin antreprenor online cu acest proiect. Conditiile de piata nu au fost tocmai favorabile, asa ca am lasat proiectul sa "mearga singur". Nu il abandonez, ma gandesc la o relansare in 2010.

Video Online
Pentru campania "Viata dupa Colectare" am gandit si "regizat" un clip video online. A fost o experienta interesanta. In 2010 mi-am propus sa mai incerc acest teritoriu.

RoSocialMedia.Tumblr.com
Curios fiind sa vad ce e cu cu platforma de microblogging Tumblr, am creat o pagina cu diverse informatii despre social media. Il voi continua si in 2010. Nu imi consuma foarte multe resurse.

AmLansat.ro
A fost o idee usor de realizat. Nimic mai mult. Am lansat ideea si am lasat-o asa fara a avea planuri de dezvoltare pentru ea. Voi renunta la proiect in 2010.

mCombinator
Mi-am dorit sa imi creez un grup de networking si colaborare si chiar sa initiez intalniri lunare. Am strans o serie de nume din randul colaboratorilor mei de pana acum, insa nu am facut si altceva. Nu imi propun sa merg mai departe in 2010.

Gadgeteer.ro
Un program de brand ambassadors mixat cu campanii de teste realizat cu sprijinul Vodafone. Va continua cel putin in prima jumatate a anului.

Posterous.com
Am lansat inca un blog personal, cristianmanafu.posterous.com, pe care trimit diverse noutati primite pe e-mail. Ele ajung in cele din urma si pe Twitter. Este simplu de actualizat, deci o sa ii acord din cand in cand putin timp si in 2010.

Blogger Relations Survey
Un mic sondaj facut pentru a arata oamenilor de comunicare ca exista un interes al bloggerilor fata de diverse campanii. Inca nu stiu daca il voi relua anul viitor.

1000eu.ro
O alta idee pe care vroiam de ceva timp sa o vad pusa in practica. A fost si este doar un simplu tool. Ramane in continuare o alta interfata de a ajunge pe Balaur.ro, iar dezvoltarea ulterioara va depinde de echipa din spatele site-ului.

TwitterWall.ro
Un agregator simplu de tweet-uri despre evenimente. Il voi implementa si in 2010 la evenimentele Evensys, dar vom face si o oferta comerciala pentru cei interesati sa il foloseasca.

SeedMoney Advisor
Am acceptat invitatia SeedMoney pentru ca mi s-a parut o idee buna. Am ales sa intru ca advisor la AdCaptcher. Ramane de vazut in 2010 ce propuneri vor aparea si mai ales cat timp voi avea pentru asta.

Launch48
A fost un efort fizic, psihic si financiar din partea mea. A fost pur si simplu un eveniment oferit gratuit de catre Evensys antreprenorilor online de la noi. Eu am fost multumit de cum a iesit. La inceputul lunii viitoare voi discuta cu echipa de la Londra despre continuarea pe plan local a evenimentului.

Nu am inclus aici celelalte evenimente (multe, de altfel) pe care le-am facut anul acesta, nici experientele personale, campaniile desfasurate pe blog ori cele sociale sau activitatile de la Prodigy. Deci am facut si alte lucruri!

Sustine si tu un grup de copii deosebiti. Sustine-l si tu pe Razvan!

Etichete: , ,

miercuri, decembrie 16, 2009

Events: ShortsUp de decembrie


ShortsUP revine pe 18 decembrie, de la 21.00, la Teatrul Național/ Galeriile ArtExpo cu un eveniment adaptat ritmului nebun al marilor orașe: filmele din luna decembrie nu vor depăși 3 minute, iar la afterparty, SEB (The Infamous) va mixa pe repede înainte refrenele celor mai cunoscute piese din anii 80 până azi apoi FANAS (Beatehas) impreuna cu DJ J-on vor prelua legatura si o vor tine pana la dimineata calare pe MPC si platane.

Va fi o noapte foarte electrizanta in completa opozitie cu gerul de afara. In plus, in selectia de filme va fi si cel mai premiat scurt metraj despre bloggeri "Iran A Nation of Bloggers".

Dress code XXS (optional): fuste sau pantaloni cat mai scurti.

Cei interesati de aceasta editie pot castiga invitatii duble aici.

Etichete:

marți, decembrie 15, 2009

Ideas: Pentru antreprenori

Octav a facut o treaba excelenta in postura de blogger oficial al Launch48, ultima lui isprava fiind un survey in randul celor trei persoane care si-au vazut ideile dezvoltate. Octav le-a cerut parerea despre eveniment. Raspunsurile lor sunt folositoare pentru un viitor Launch48.

Anul acesta am creat mai multe ocazii - Net Start-Up, Lucky7, Launch48, Start-Up School BCR - in care am adus in prim plan mai multe idei si antreprenori. Nu ma laud, chiar ma mandresc: cred ca am fost printre cei care au sustinut cel mai mult antreprenoriatul local in 2009. Toate acestea ma indreptatesc cumva sa adresez cateva sugestii antreprenorilor din mediul online:
  • Invatati sa jucati dupa regulile jocului. Nu incercati sa le schimbati cand sunt destul de clar exprimate.
  • Daca va lipseste ceva, voi trebuie sa descoperiti solutia.
  • Nu va asteptati ca produsul vostru sa fie interesant pentru cineva. Voi trebuie sa il faceti interesant.
  • Nu exista "mentalitate de offline", exista doar idei clar exprimate. Pana la urma cui se adreseaza produsul vostru?
  • Nimic nu e imposibil. De exemplu, chiar se poate face un pitch in 60 de secunde.
  • Uitati de premii! Nu ati venit la Olimpiada. Ati venit sa faceti un business. Premile vi le acordati singuri.
  • Life's a bitch and then you die!
Altfel, va invit sa cititi si prezentarea lui Dragos Manac de la Start-Up School BCR.

La final, as vrea sa multumesc tuturor celor care s-au implicat in proiecte si si-au dedicat 48 de ore din viata sustinerii ideilor altora.

Etichete: , , ,

luni, decembrie 14, 2009

Ideas: Esec 2.0

PHOTO BY ALEX PROIMOS
Seth Godin spunea intr-un post recent: "Just do stuff. First you have to fail, then you can improve". Cei doi englezi care au venit la Launch48 au zis ca noua romanilor ne este tare frica de esec. Pe Vlad Stan il vei auzi adesea vorbind despre esec ca despre ceva absolut necesar.

OK, care e treaba cu esecul? E ceva de rau, de ce l-as imbratisa?

In US exista o conferinta numita SNAP Summit, un eveniment despre esecuri si reveniri in afaceri. In Grecia, stiu de la blogger-ul grec cunoscut la IFA Berlin, exista intalniri in care oamenii vin si isi impartasesc esecurile.

Am decis asadar sa fac o conferinta despre esecuri. Si sunt serios cand spun asta. Am aruncat ideea si pe piata si cu putin noroc voi gasi si un sponsor. Am ins atemerea ca noua romanilor ne este frica sa ne expunem. Gresesc? Am dreptate?

Ce urmeaza?

Am doua tinte pentru acest eveniment:
  • VORBITORII - trebuie sa gasesc atat oameni care au esuat, cat si oameni pregatiti sa iti arate cand si unde vei esua.
  • SPONSORII - este un eveniment clar cu invitatii, deci va trebui sustinut din sponsorizari.
Aceasta conferinta se adreseaza in principal antreprenorilor: actuali sau viitori. Este totodata un eveniment de management, asa ca ma astept sa vad in sala si oameni din companii.

Orice feedback e binevenit!

Etichete: , ,

joi, decembrie 10, 2009

Events: Planul de evenimente pentru 2010

Ca tot vorbeam de planuri personale mai devreme, zilele acestea lucrez si la planuri de evenimente din 2010. O sa fie un an greu, poate mai challenging decat 2009 si asta ma face sa ma gandesc mult la abordarea pe care o vom da evenimentelor noastre.

Avem cateva idei inedite de evenimente si vom incerca sa improspatam portofoliul. Vom pastra insa si o serie de evenimente care au deja traditie pe piata, cum ar fi:
Printre ele se vor strecura si alte evenimente de nisa, workshop-uri si training-uri. Sa ne vedem la cat mai multe dintre ele!

Etichete: ,

Online: Proiectele de la Launch48

Mi-am dat seama ca tocmai eu nu am vorbit despre proiectele de la Launch48.

Din cele 20 de idei propuse pe scena, am selectat 3 in final, desi aveam in minte sa pastrez doar 2. Mi-a parut rau ca nu am avut resursele chiar pentru 4. Cea de-a patra, propusa de Mile Rosu din Timisoara, era un joc de fotbal intre utilizatorii de Hi5 si Facebook. Mile si Andrei, oamenii din spatele ideii, mi-au zis ca vor continua ideea. Abia astept sa o vad.

Revenind la cele trei proiecte, cel mai bine ar fi sa va trimit direct la sursa, la cele trei site-uri. Asadar, am avut:
  • Decily - retea sociala pentru luare deciziilor in grupurile de prieteni.
  • SeVinde.ro - site de vanzari auto pentru cei care isi pun anunturile in geamurile masinilor.
  • OpenMyCV - site de distributie a unui singur CV pe mai multe platforme de job-uri.
Candva la finalul lunii ianuarie, vom organiza un follow-up event pentru Launch48, pentru a vedea in ce stadiu au ajuns proiectele.

Etichete: , ,

Online: Noutati de la NetCamp

Alaturi de anuntul lui Vlad Stan despre Bucharest Hubb, la NetCamp, Silviu Sirbu a anuntat un nou business: LimeHost, o companie ce promite cel mai rapid server virtual de pe planeta. Stiu, suna foarte puternic, insa Silviu a promis acces la server gratuit timp de 12 luni pentru primele 1.000 de companii de development si interactive. Deci, va invit sa-i testati serverul.

Tot in ideea de noutate, Kaspersky a pregatit special pentru NetCamp un serviciu de scanare a site-urilor pentru a determina vulnerabilitatile acestora. A fost propus gratuit celor care veneau in Green Zone, spatiul companiei de la NetCamp.

Etichete: , ,

miercuri, decembrie 09, 2009

Events: SeedMoney anunta Bucharest Hubb

SeedMoney, prin vocea luiVlad Stan, a anuntat oficial azi la NetCamp crearea primului club de work & fun pentru antreprenorii online: Bucharest Hubb.

Clubul va deveni functional de la sfarsitul lunii ianuarie. Pana atunci, gasiti pe site detalii despre membership si planurile clubului.

Etichete: , ,

marți, decembrie 08, 2009

Events: A doua zi la Launch48



S-a incheiat si cea de-a doua zi la Launch48 Romania. A fost altfel, un pic mai relaxata, dar mai productiva, semna ca echipele aveau ceva experienta dupa primele 24 de ore. Maine urmeaza prezentarile proiectelor la NetCamp. E momentul cel mare.

Tica2 a pus pe blogul lui inregistrarile din Preselectia Launch48. Daca sunteti curiosi sa vedeti cu ce idei au venit participantii, dati click aici.

Etichete: ,

luni, decembrie 07, 2009

Events: Prima zi la Launch48



A fost o zi plina. Launch48 este chiar o experienta grozava. Ma asteptam sa fie 30 de oameni si doua proiecte alaturi de care sa imi petrec doua zile la Marriott. Sunt trei echipe si peste 50 de oameni implicati. A trebuit sa luam inca o sala pentru a oferi un eveniment cat mai bun. Incheiem seara in 15 minute, iar maine de la 9.00 o luam de la capat. Mai sus am pus cateva imagini cu echipele.

Etichete: , ,

vineri, decembrie 04, 2009

Blogs: Lenovo ofera 5 invitatii la NetCamp

Evensys si Lenovo ofera bloggerilor interesati de tehnologie ocazia de a participa la cea de-a treia editie a NetCamp, ce se va desfasura pe 9 decembrie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Va fi o zi plina de prezentari si idei pentru antreprenorii din mediul online si dezvoltatorii de proiecte web. Programul complet il gasiti aici.

Cum pot ajunge la NetCamp?
Cum ne dorim alaturi de noi oameni pasionati de tehnologie, lansam bloggerilor o provocare la creativitate. Astfel, pentru a obtine una dintre cele 5 invitatii oferite de Lenovo, cei interesati sunt invitati sa dezvolte pe blogurile personale intr-un post un raspuns la intrebarea: Ce caracteristici ale T400s le gasiti utile si de ce? La finalul postului, trebuie adaugata propozitia: Post din campania Cel mai bun din cele doua lumi, cu link spre pagina de prezentare a produsului http://www.2activepr.ro/T400s

La final, link-ul alaturi de datele personale ale bloggerului (nume complet, adresa mail si telefon) trebuie trimise prin e-mail la office [@] evensys [.] ro, specificand la subiect "Invitatii Lenovo".

Cand sunt oferite invitatiile?
Termenul pentru trimiterea link-urilor este marti, 8 decembrie, orele 17.00. Pana la finalul zilei sau cel putin marti dimineata, cei cinci invitati vor fi sunati pentru confirmarea participarii.

Etichete: , , , ,

Events: Bloggerii oficiali ai NetCamp

Am primit mai multe mesaje pentru cele 4 "posturi" de blogger oficial la NetCamp, oferite de Evensys si Nokia. A trebuit sa alegem totusi patru nume, pe care le vedeti mai jos, insa ne gandim si la alte idei de facilita bloggerilor acces la eveniment. Deci stati pe aproape!

Cei patru bloggeri oficiali sunt:
Ma gandesc pentru 2010 la un program extins pentru bloggerii interesati sa participe la evenimente. O sa revin dupa NetCamp cu detalii pentru ideea aceasta.

Etichete: , , ,