marți, decembrie 15, 2009

Ideas: Pentru antreprenori

Octav a facut o treaba excelenta in postura de blogger oficial al Launch48, ultima lui isprava fiind un survey in randul celor trei persoane care si-au vazut ideile dezvoltate. Octav le-a cerut parerea despre eveniment. Raspunsurile lor sunt folositoare pentru un viitor Launch48.

Anul acesta am creat mai multe ocazii - Net Start-Up, Lucky7, Launch48, Start-Up School BCR - in care am adus in prim plan mai multe idei si antreprenori. Nu ma laud, chiar ma mandresc: cred ca am fost printre cei care au sustinut cel mai mult antreprenoriatul local in 2009. Toate acestea ma indreptatesc cumva sa adresez cateva sugestii antreprenorilor din mediul online:
  • Invatati sa jucati dupa regulile jocului. Nu incercati sa le schimbati cand sunt destul de clar exprimate.
  • Daca va lipseste ceva, voi trebuie sa descoperiti solutia.
  • Nu va asteptati ca produsul vostru sa fie interesant pentru cineva. Voi trebuie sa il faceti interesant.
  • Nu exista "mentalitate de offline", exista doar idei clar exprimate. Pana la urma cui se adreseaza produsul vostru?
  • Nimic nu e imposibil. De exemplu, chiar se poate face un pitch in 60 de secunde.
  • Uitati de premii! Nu ati venit la Olimpiada. Ati venit sa faceti un business. Premile vi le acordati singuri.
  • Life's a bitch and then you die!
Altfel, va invit sa cititi si prezentarea lui Dragos Manac de la Start-Up School BCR.

La final, as vrea sa multumesc tuturor celor care s-au implicat in proiecte si si-au dedicat 48 de ore din viata sustinerii ideilor altora.

Etichete: , , ,

joi, decembrie 10, 2009

Online: Proiectele de la Launch48

Mi-am dat seama ca tocmai eu nu am vorbit despre proiectele de la Launch48.

Din cele 20 de idei propuse pe scena, am selectat 3 in final, desi aveam in minte sa pastrez doar 2. Mi-a parut rau ca nu am avut resursele chiar pentru 4. Cea de-a patra, propusa de Mile Rosu din Timisoara, era un joc de fotbal intre utilizatorii de Hi5 si Facebook. Mile si Andrei, oamenii din spatele ideii, mi-au zis ca vor continua ideea. Abia astept sa o vad.

Revenind la cele trei proiecte, cel mai bine ar fi sa va trimit direct la sursa, la cele trei site-uri. Asadar, am avut:
  • Decily - retea sociala pentru luare deciziilor in grupurile de prieteni.
  • SeVinde.ro - site de vanzari auto pentru cei care isi pun anunturile in geamurile masinilor.
  • OpenMyCV - site de distributie a unui singur CV pe mai multe platforme de job-uri.
Candva la finalul lunii ianuarie, vom organiza un follow-up event pentru Launch48, pentru a vedea in ce stadiu au ajuns proiectele.

Etichete: , ,

marți, decembrie 08, 2009

Events: A doua zi la Launch48



S-a incheiat si cea de-a doua zi la Launch48 Romania. A fost altfel, un pic mai relaxata, dar mai productiva, semna ca echipele aveau ceva experienta dupa primele 24 de ore. Maine urmeaza prezentarile proiectelor la NetCamp. E momentul cel mare.

Tica2 a pus pe blogul lui inregistrarile din Preselectia Launch48. Daca sunteti curiosi sa vedeti cu ce idei au venit participantii, dati click aici.

Etichete: ,

Media: Launch48 la Money Channel

Etichete: , ,

luni, decembrie 07, 2009

Events: Prima zi la Launch48



A fost o zi plina. Launch48 este chiar o experienta grozava. Ma asteptam sa fie 30 de oameni si doua proiecte alaturi de care sa imi petrec doua zile la Marriott. Sunt trei echipe si peste 50 de oameni implicati. A trebuit sa luam inca o sala pentru a oferi un eveniment cat mai bun. Incheiem seara in 15 minute, iar maine de la 9.00 o luam de la capat. Mai sus am pus cateva imagini cu echipele.

Etichete: , ,

vineri, decembrie 04, 2009

Ideas: Ce as fi propus eu la Launch48

Ca mai toata lumea, pretind si eu ca am idei. Stiti voi de care! Idei la prima mana, care suna bine in cap, te entuziasmeaza si uneori te fac sa plutesti pana dai cu fundul de pamant.

La Launch48 poti veni cu astfel de idei. Vor exista acolo oameni care sa te tina cu picioarele pe pamant si care vor lucra cu tine la infaptuirea ideii dupa toate regulile de business.

Cum nu pot propune o idee sau mai multe, fiind implicat in organizare, am zis sa ma "desfasor" aici. Poate cineva va lua din ideile mele si le va gandi mai bine. Iata una dintre ele.

Ce ati zice de un motor de cautare de persoane? Un numar mare de recrutori folosesc astazi LinkedIn si Google pentru a afla informatii despre potentialii angajati. De ce nu ar exista o aplicatie pentru asta. Acum, nu sunt un om tehnic, nu stiu daca acest proiect poate fi facut in 48h, insa oircand poate fi generat un mash-up din ce tool-uri exista pe piata.

Nu ma uit la partea tehnica cat ma uit la utilitatea lui. Poate fi ceva foarte simplu sau complex. Depinde de creativitatea celui care pune proiectul pe hartie si de abilitatile echipei de developeri.

De asemenea, ar putea exista un motor de cautare de companii, pentru ca viitori angajati sa le verifice profilele inainte de a accepta un job.

Etichete: ,

Events: Ce asteptari sa ai de la Launch48

Launch48 UK a atras la ultima editie peste 130 de oameni in cele doua zile de dezvoltare. Ian Broom, unul dintre initiatori, imi spunea ieri pe Skype ca partea cea mai frumoasa la acest eveniment nu este neaparat lucrul efectiv, ci relatiile care se leaga si discutiile despre strategie si solutii. Iat toti acesti oameni, toti cei 130, au intrat in atmosfera Launch48 pentru aceste lucruri.

Ian are un post pe aceasta tema pe pagina Launch48 Romania.

Etichete: ,

joi, decembrie 03, 2009

Events: Structura NetCamp 2009

NetCamp 2009 va incepe luni dimineata cu Preselectia Launch48, un eveniment de doua ore care merita vazut, caci va aduna in acelasi loc oameni cu idei, doritori sa se implice si antreprenori deja lansati. Audienta va decide ce idei merg mai departe pentru a fi dezvoltate si tot din audienta se vor forma echipele de lucru. Preselectia mi se pare o experienta inedita. Inscrierea la acest eveniment este gratuita.

Dupa preselectie urmeaza doua zile de dezvoltare a proiectelor in doua sali special inchiriate la Marriott. Iar miercuri avem o zi plina de NetCamp. Mai sunt cateva zile pentru inscrieri si antreprenorii au tarife speciale.

Etichete: , ,

miercuri, decembrie 02, 2009

Interview: Despre Launch48 cu Vlad Stan

PHOTO VIA BIZCITY.RO
Vlad Stan (SeedMoney) e cel care mi-a dat ideea Launch48 si cel cu care am discutat mai multe idei pentru antreprenorii online. Ma opresc aici cu partea legata de noi idei. Voi lasa faptele sa vorbeasca inainte de orice planuri marete. Asa ca ramaneti pe receptie. Vor urma anunturi.

L-am rugat pe Vlad sa imi raspunda si el la cateva intrebari pentru a explica mai bine ce facem noi la NetCamp si Launch48. Iata ce mi-a spus:

Crezi ca sunt prea multe evenimente dedicate antreprenorilor online?
In momentul asta sunt foarte putini antreprenori in mediul online, insa ca tendinta foarte multi tineri isi doresc sa incepa un business pe internet si dupa ce ei vor ajunge antreprenori vom vedea ca eveniementele actuale sunt de fapt putine.

De ce ar trebui sa participe un antreprenor la Launch48?
Spre deosebire de celelalte eveniemente unde cineva vine si iti spune cum a fost experienta lui si tu poti retine ceva ca sa aplici mai tarziu, la Launch48 intri in actiune, implementezi pe loc ce inveti. In plus, poti intalni niste oameni extraordinari si ma bucur ca ati reusit sa ii aduceti si pe founderii acestui concept.

Noi facem si StartUp School BCR. Ce poate invata un antreprenor de la ceilalti antreprenori?
Poate tine minte niste experiente si niste perspective care ii pot face viata mai usoara. Insa daca nu va invata pe pielea lui nu au mare efect.

Ca suntem la final de an, ce ar trebui sa puna pe lista un antreprenor online pentru 2010?
Sa-si defineasca clar viziunea sa isi inteleaga visul si sa fie pregatit de actiune, va fi un an exceptional de bun pentru acest mediu.

Gasiti mai multe detalii despre Launch48 aici.

Etichete: , , ,

marți, decembrie 01, 2009

Events: Ce fel de idei merg la Launch48

La Microjobs am lucrat vreo doua saptamani, cand apuca fiecare sa prinda putin timp liber. Insa daca am fi avut o echipa dedicata, puteam sa il facem in 48 de ore. Nu este o mare filosofie, a avut o idee si tehnologia altora in spate.

La Launch 48 UK au fost dezvoltate proiectele: I Like U Coz si VouChaCha. Dupa cum se poate vedea, idei simple cu un twist. Pana acum 16 persoane si-au anuntat intentia de a participa cu idei la Launch48 Romania. Probabil vom trece de 20 de inscrieri pana luni, cand e Preselectia Launch48. Dintre acestea cel mai probabil vom merge cu 2 idei mai departe. Dar e posibil sa fie chiar patru. Depinde de idei si de cei care vor sa se implice.

Va recomand si forumul Launch48 UK, unde participantii au discutat idei de business.

Etichete: ,

luni, noiembrie 30, 2009

Interview: Despre Launch48 cu Dragos Stanca

PHOTO VIA COMUNICATEMEDIA
Am sa public zilele acestea cateva interviuri cu oameni din online implicati sub o forma sau alta in NetCamp / Launch48. Am inceput cu Vladimir Oane, acum il am ca invitat pe Dragos Stanca (seful diviziei de online de la Realitatea-Catavencu).

Ai fost printre primii care au sustinut ideea Launch48 in Romania. De ce crezi tu ca e important un astfel de eveniment?
Conceptul imi place pentru ca surprinde esenta modului de a face business in online. Uneori, de la idee la proiect pot trece, si in “viata reala”, cateva ore. Cu siguranta, rata de success a proiectelor lansate la foc automat este redusa, insa si un procent de reusita de 1% poate fi interesant, zic.

Am vazut ca oamenii sunt motivati de obicei de castiguri materiale si mai putin de cele legate de perfectionare. Ce crezi ca ar trebui sa-l motiveze pe un antreprenor un astfel de eveniment?
Aici e simplu: e un eveniment public. Prin urmare ideile (sau esenta care va genera ideea castigatoare) vor fi pe piata, vor putea fi “cumparate”, oamenii interesati vor putea lua in considerare investitia reala in idee. F5 este una dintre companiile care incurajeaza acest mod de gandire.

Sa inteleg ca F5 ar cumpara un proiect din Launch48? Ce fel de proiect ai in minte?
Pot sa spun ce nu am in minte. Nu proiecte de continut. Am obosit sa aud de idei geniale care incep cu “propun un site in care sa scriem despre”. Si nici proiecte non-content driven care sa fie “varianta romaneasca a…”. Simplitate, eficienta, originalitate, start-up fara investitii de zeci de mii de euro “maine”. Si cu un model, macar incipient, de business. Adica de a genera potentiale venituri. Asta caut.

Gasiti mai multe detalii despre Launch48 aici.

Etichete: , , ,

duminică, noiembrie 29, 2009

Events: Pentru oamenii cu idei (de la Launch48)

Am vazut ca a inceput activitatea pe Forumul Launch48. Te invit acolo pentru a lamuri eventualele intrebari. Si cum primul meu raspuns a fost destul de elaborat si blogul meu este de asemenea un punct de informare pentru eveniment, am pus mai jos informatiile oferite pe forum.

OMUL CU IDEEA
Daca ai o idee despre care crezi ca poate fi dezvoltata in 48 de ore, atunci tot ce trebuie sa pregatesti este o prezentare simpla (deci fara suport proiectat gen Powerpoint) in care sa atingi urmatoarele puncte:
• Ideea si problema ce se doreste rezolvata
• Modelul de business si strategia de monetizare propuse
• Piata tinta si competitia

CUM PREZINT?
Inainte de a ajunge cu ideea la Preselectia Launch48, trebuie sa iti anunti intentia aici. Cineva din echipa Evensys te va contacta la scurt timp.

Dupa ce primesti OK-ul de a participa la preselectie cu ideea e bine sa te pregatesti pentru:
Faza 1 de preselectie: Iti prezinti ideea in 60 de secunde.
Faza 2 de preselectie: Iti prezinti ideea din nou dar in 2 minute, deci poti explica un pic mai mult.

Timpul nu e foarte generos, deci trebuie sa iti pregatesti putin speech-ul.

CUM SE FORMEAZA ECHIPELE?
Partea poate cea mai frumoasa este formarea echipelor. La finalul preselectiilor, oamenii din sala sunt intrebari:
Cine vrea sa lucreze ca designer pentru ideea 1? Cine vrea sa lucreze pe marketing pentru ideea 1? - si asa mai departe...

CATE PROIECTE VOR FI DEZVOLTATE?
Putem alege pana la 4 proiecte finale, dar de obicei se dezvolta 2 sau 3. Depinde de cate persoane vor sa se implice apoi in dezvoltarea unei idei sau alteia. Daca o idee nu are destui oameni, nu prea are rost sa fie continuata.

Nu exista castigatori, insa la prezentarea finala de pe 9 decembrie, se va vedea cine a reusit si cat de bine si-a facut temele.

CU CE RESURSE SE DEZVOLTA?
Noi punem la dispozitie sala, fiecare om isi aduce cu el ce crede si doreste. Cred ca lucrezi cel mai bine pe ce cunosti mai bine: calculatorul personal. Fireste, e recomandat un laptop.

CE SE INTAMPLA DUPA EVENIMENT?
Ce se va intampla cu proiectul dupa 9 decembrie va fi decizia echipei.

Gasesti mai multe raspunsuri pe FAQ-ul din UK. Tine in minte ca formatul local e un pic diferit de cel din UK. Noi nu avem Launch48 Conference.

Etichete: , , ,

vineri, noiembrie 27, 2009

Interview: Despre Launch48 cu Vladimir Oane

Nu v-am povestit cum am ajuns eu la ideea de a face Launch48.

Dupa Webstock, am plecat in gasca la Valea Regilor. Eram cu Bob (Vodafone), Sharifah (Frost), Bobby Voicu, Piticu, Victor Kapra, Vladimir Oane si Vlad Stan & gasca lui de hamsteri; se stiu ei bine. Inevitabil am inceput sa vorbim despre eveniment si alte idei. Tocmai venisem de o saptamana de la IFA Berlin si le povesteam ce evenimente cool fac grecii. Stiam de la un blogger grec. Apropo, la OpenCoffee, la ei se strang 200 de oameni.

Si cum le spuneam eu de greci, Vlad zice: "Bai, stii ce ar fi misto, sa faci Launch48?" Eu de dincolo de masa: "Ce-i aia?". "Strangi niste oameni si faci niste proiecte in 48 de ore!", zice Vlad. "Frate, misto!", zic eu.

Vladimir era langa mine. Imi zice: "Uite, daca vrei, vorbesc eu cu ei, ca ii cunosc. Am fost mentor la Launch48!" "Cool!", zic eu.

Ideea Launch48 Romania le apartine. Vladimir m-a pus in legatura cu echipa de la Londra, iar Vlad a devenit cu SeedMoney sponsor la NetCamp / Launch48.

L-am rugat pe Vladimir sa imi raspunda la cateva intrebari, intr-un mini-interviu. Cred ca este un bun exemplu pentru multi si mai mult, are deja o experienta in Launch48 UK.

Ce reprezinta Launch48 in opinia ta?
Launch48 reprezinta o noutate fantastica pentru Romania. O noua etapa. Daca pana acum webul romanesc era caracterizat de certuri inutile pe proiecte aproape inexistente, Launch48 schimba complet perspectiva si accentuaza partea de creatie. De la vorbe trecem la executie.

Launch48 mi se mai pare fantastic pentru ca aduce oameni cu talente diverse in acelasi loc si ii face sa colaboreze si sa lucreze impreuna pentru un scop comun. Launch48 este un foarte bun exercitiu antreprenorial. Un blogger vede care este efortul depus de un developer pentru constructia unei aplicatii si poate si developerul va aprecia munca de promovare a blogerului .... samd. Increderea in ceilalti si munca in echipa nu sunt calitati pe care noi romanii le avem (iar web-ul romanesc este o buna dovada in acest sens) dar cred ca evenimente ca Launch48 pot sa educe aceste calitati.

Ai fost implicat in Launch48 UK. De ce ai participat?
Am fost mentor la editia din Londra. Am fost atras de proiect pentru ca mi se pare fascinant ca oameni care nu s-au cunoscut pana acum sa lucreze 48 de ore, complet focusati, ca sa dezvolte ceva de la 0.

De ce ar veni cineva sa isi spuna ideile in public?
Pentru ca doar asa muta idea la urmatoarea etapa. O idee nu valoreaza mare lucru. Punerea ei in pratica este tot ce conteaza. Iar daca ideea ta este buna si tu esti capabil sa transmiti visul si celorlalti participanti ai sansa sa iti construiesti o echipa teribila care nu doar sa-ti execute idea dar care sa-ti si impartaseasca visul.

De ce si-ar rupe cineva din timp sa vina doua zile sa lucreze pentru ideea altcuiva? Ce are de castigat?
In primul rand, pentru ca astfel castiga multa .... multa experienta. Este o experienta antreprenoriala compresata in 48 de ore. Poti sa vezi cum este intr-un startup, sa gusti din stilul de viata al celor care creeaza siteuri ca Google sau Facebook la o intensitate maxima, fara nici un fel de riscuri.

In al doilea rand, este vorba de construit relatii de lunga durata. Sunt genul de relatii care dureaza pentru ca lucratul cu cineva, cu toata daruirea pentru un tel comun conteaza de 1000 de ori mai mult decat o interactiune la cafea la un eveniment de networking. In 48 de ore poti sa vezi cum lucreaza partenerii tai, ce fel de lideri sunt, cum se comporta la stres samd. E un alt nivel. As vrea sa va pot arata o parte din echipele de la Launch48 Londra. Multi din ei au ramas foarte buni prieteni si chiar daca proiectele lor au esuat, inca se mai vad, lucreaza la alte proiecte si se recomanda intre ei.

In al treilea rand, exista sansa ca unul din proiecte sa devina o afacere, sau macar un proiect de succes. Sunt cazuri de echipe care dupa Launch48 s-au grupat intr-o companie, care au dezvoltat serviciul in continuare si care au si clienti.

Sunt putine lucruri care pot sa-ti schimbe viata si sa te faca sa vezi lumea in alte culori. Launch48 poate fi un astfel de moment pentru foarte multi participanti.

Gasiti mai multe detalii despre Launch48 aici.

Etichete: , , ,

Events: Cum participi la Launch48

Pentru ca am primit cateva intrebari despre Launch48 ieri la OpenCoffee, am decis sa raspund intai aici si apoi sa creez pe site-ul evenimentului un FAQ.

CUM ESTE STRUCTURAT LAUNCH48?
Launch48 cuprinde 3 momente:

Preselectia Launch48 | Luni, 7 decembrie | 9.00 - 11.00 | JW Marriott

Intr-o sesiune de 2 ore vom asculta propunerile de idei, vom alege democratic cele mai bune proiecte ce merita dezvoltate si vom fomra echipele. Ma astept la un eveniment cu multa efervescenta. Avem 100 de locuri disponibile. Iar pentru inscrieri, te astept aici.

Dezvoltarea proiectelor | Luni, 7 decembrie - Marti, 8 decembrie | JW Marriott
In 2 sali inchiriate special la Marriott, echipele formate vor lucra la dezvoltarea proiectelor. Ei vor fi vizitati de mentori si tot acolo vor avea loc intalnirile cu board-ul. Aceasta parte a evenimentului nu e deschisa publicului.

Prezentarea Launch48 | Miercuri, 9 decembrie | 11.45 - 13.15 | JW Marriott
In ziua NetCamp, in cea de-a doua sesiune a zilei va avea loc prezentarea proiectelor finale. Participarea este gratuita pentru cei care s-au implicat in dezvoltarea proiectelor. Prezentarile vor fi sustinute in fata audientei NetCamp.

CUM POT PARTICIPA GRATUIT LA EVENIMENT?
Cei care vor dezvolta ideile au acces gratuit la cele trei zile de eveniment: de la Preselectia Launch48 pana la Internet Party.

Oferim gratuit acces doar la Preselectia Launch48, unde prioritate au cei care vin cu idei si cei care doresc sa se implice. Avem si locuri libere pentru spectatori, insa numarul lor va fi redus.

La prezentarea finala de miercuri au acces cei care au dezvoltat ideile si cei care s-au inscris la NetCamp.

Etichete: , , ,

Events: Mentori din UK la Launch48

Pe langa specialisti cunoscuti in online-ul romanesc, in echipa de mentori de la Launch48 vom avea si doi antreprenori din UK, co-fondatori ai Launch48. Ian Broom si Dan Moon se vor implica in munca echipelor pentru a dezvolta cat mai bine proiectele selectate.

Sa lucrezi alaturi de Vladimir Oane, Orlando Nicoara, Dragos Manac, Bobby Voicu, Vlad Stan etc si impreuna cu Dan si Ian este o ocazie unica pentru un antrprenor care doreste sa lanseze corect proiecte pentru piata internationala.

Am schimbat inregistrarea de pe Facebook intr-o pagina speciala: INSCRIERI LAUNCH48

Etichete: , , ,

miercuri, noiembrie 25, 2009

Events: De ce sa participi la Launch48

Nu exista un premiu, nu se ofera finantari. Launch48 este un loc grozav in care inveti sa dezvolti un business online, colaborezi cu oameni din alte domenii, lucrezi in echipa pentru a atinge un obiectiv concret: lansarea unui proiect in 48 de ore.

Ce este de fapt Launch48?
Imi dau seama ca Launch48 este de fapt un training pentru antreprenorii in online:
• Este o ocazie unica de a te perfectiona in domeniul tau.
• Este de asemenea un test cu o singura intrebare mare: "Sunt facut sa fiu antreprenor si ce imi trebuie sa devin unul?"
• Este o sansa de a invata prin implicarea efectiva in dezvoltarea unei idei.
• Este o oportunitate de a lucra impreuna cu cunoscuti profesionisti.

GRATUIT!

Cine poate participa la realizarea unui proiect?
Fiecare idee va fi dezvoltata de echipe care vor trebui sa acopere prin competentele membrilor urmatoarele arii:
• Management
• Design
• Dezvoltare
• Marketing/PR/Comunicare
• Financiar
• Legislatie

De ce sa participi intr-o echipa?
In functie de aria ta de interes vei putea:
• Sa iti vezi ideea pusa in aplicare
• Sa coordonezi un proiect
• Sa dezvolti un business plan
• Sa faci un plan de marketing si comunicare
• Sa creezi o aplicatie web
• Sa realizezi un design memorabil.

Unde te poti inscrie?
Sunt mai multe feluri in care poti participa la Preselectia Launch48. Pentru inscrieri am creat o pagina speciala aici. Participantii la dezvoltarea proiectelor au acces gratuit la intregul eveniment NetCamp.

Etichete: , , , ,

marți, noiembrie 24, 2009

Events: Alege un motiv sa vii la NetCamp

Anul acesta, NetCamp va tine 3 zile. Este practic cel mai mare eveniment dedicat Internetului pe care l-am facut pana acum. Va incepe luni 7 decembrie si se va incheia pe 9 decembrie, cu cea mai importanta zi a evenimentului.

Desi la o prima vedere "3 zile" sunt parca prea multe pentru un eveniment, daca te uiti mai de aproape, vei vedea ca NetCamp este format dintr-o serie de micro-evenimente dintre care poti alege. Iata despre ce este vorba!

LAUNCH48
Este un eveniment "importat" din UK care isi propune sa lanseze cateva proiecte web in 48 de ore. Totul porneste de la cateva idei alese pentru a fi lansate in doua zile, continua cu dezvoltarea efectiva a proiectelor si in final, acestea sunt prezentate publicului. Detalii aici.
Audienta vizata: antreprenori deja lansati in mediul online, viitori antreprenori

STARTUP SCHOOL BCR
Este un workshop de 4 ore care isi propune sa concentreze tot ce ar trebui sa stie un antreprenor pentru lansarea cu succes a unui proiect web. Este o ocazie unica de a participa la o intalnire aplicata cu unii dintre cei mai cunoscuti antreprenori online de la noi. Detalii aici.
Audienta vizata: antreprenori deja lansati in mediul online, viitori antreprenori

BETTER E-COMMERCE
Este un workshop de 4 ore in care se va vorbi strict despre dezvoltarea site-urilor de e-commerce, despre cat de importanta e interfata cu clientul si ce ar trebui sa stii cand lansezi un magazin online. Detalii aici.
Audienta vizata: antreprenori in e-commerce, viitori antreprenori

FUTURE WEB
Este o serie de prezentari despre ce este nou, ce urmeaza si ce va influenta dezvoltarea Internetului. Se va vorbi despre noi tehnologii, tendintele momentului si bune practici. Detalii aici.
Audienta vizata: web developeri, web designeri, freelanceri

INTERNET PARTY
Ziua de 9 decembrie se va incheia cu o petrecere in Club Promethevs. Pentru inceput am pus la cale un mic campionat de Wii, dupa care ne vom distra in sesiunea de Karaoke, iar tot timpul va fi o mare ocazie de socializare.
Audienta vizata: toti participantii NetCamp

Etichete: , , , , ,

miercuri, noiembrie 18, 2009

Events: Mentorii si board-ul de la Launch48

Facem pasi mari in organizarea Launch48 Romania. Astazi am intocmit prima lista cu mentori si board-ul evenimentului.

MENTORII
Echipele care vor dezvolta proiectele din Launch48 vor avea alaturi de ele o serie de persoane cu experienta in ariile esentiale unui start-up, in general: management, finante, design, development, legislatie, marketing si PR. Iata primii mentori:
  • Cosmin Alexandru
  • Sorin Axinte
  • Razvan Durlan
  • Dragos Manac
  • Bogdan Manolea
  • Orlando Nicoara
  • Vladimir Oane
  • Vlad Stan
  • Dragos Stanca
  • Filip Chereches Tosa
  • Bobby Voicu
BOARD-UL
Pe langa mentori, un board va avea grija ca fiecare echipa sa isi pastreze focusul pe toate aspectele proiectului pe care il dezvolta. Board-ul va fi format din:
  • Octav Druta
  • Cristian Manafu
  • Dragos Roua
  • Viorel Spinu
  • Catalin Tenita
Listele vor fi completate cu nume noi in zilele urmatoare.

Etichete: , , , ,

marți, noiembrie 17, 2009

Events: Cum te implici in Launch48



Am primit azi pe Twitter multe mesaje de sustinere pentru Launch48 Romania. Multumesc tuturor!

Au inceput sa apara si intrebari privind participarea in eveniment si chiar propuneri de implicare efectiva. De aceea, pana terminam site-ul si paginile dedicate Launch48 Romania, am sa ofer aici informatii. Iata cateva detalii pentru cei interesati sa participe:

PARTICIPA CU O IDEE
La Launch48 Romania oricine poate participa cu o idee. Exista insa cateva cerinte. Sunt subliniate cu "marker-ul" aici.
INSCRIE-TE ACUM PE LISTA OAMENILOR CU IDEI

PARTICIPA CA MEMBRU INTR-O ECHIPA
Ideile vor dezvoltate de echipe de cate 10 - 12 persoane. La Londra, echipele ajung la 20 - 25 de oameni. Fiecare om din echipa va avea un rol si va contribui pe competenta sa: management, design, development, marketing & PR, finante, legislatie.
INSCRIE-TE ACUM PE LISTA PARTICIPANTILOR IN PROIECTE

PARTICIPA CA MENTOR
Pentru echipele care vor participa la Launch48 Romania vor exista o serie de mentori, persoane cu experienta pe competentele enumerate mai sus, care vor veni cu idei pentru imbunatatirea proiectelor. Exista deja un numar potentiali mentori, lista finala urmand a fi anuntata zilele acestea.

PARTICIPA CA ORGANIZATOR
Echipa organizatoare va cuprinde oameni din Evensys si SeedMoney, precum si alte cateva nume care se vor asigura ca echipele sunt pe drumul cel bun cu proiectele lor. Acestia vor forma board-ul evenimentului. Componenta board-ului va fi anuntata, la fel, in curand.

PARTICIPA CA VOLUNTAR
Fiind vorba de un eveniment complex, vom cauta sa avem alaturi de noi un numar de voluntari care sa preia anumite parti legate de organizare. Statutul de voluntar se potriveste studentilor care sunt interesati de antreprenoriat.
INSCRIE-TE ACUM PE LISTA DE VOLUNTARI

PARTICIPA CA SPECTATOR
Evenimentul de preselectie a proiectelor va fi oferit gratuit si va fi deschis in principal celor care doresc sa se implice. Vom oferi insa un numar de invitatii celor care vor sa asiste, in general altor antreprenori.
INSCRIE-TE ACUM PE LISTA SPECTATORILOR

Etichete: , , , ,

Events: Va invit la Launch48

Nu mi-am arogat pana acum niciun rol in Internetul romanesc, desi am aparut in media in diverse ipostaze. Si nici nu caut asta acum. Meseria asta de organizator de evenimente si dorinta mea de a face mereu lucruri noi mi-au dat multe ocazii sa strang oamenii din mediul online in diverse locuri, sub anumite pretexte.

Poate intr-o zi o sa numar toate evenimentele despre online facute. Sau poate, mai degraba, am sa fac o lista cu oamenii care au fost alaturi de mine in cateva sau toate si o sa le multumesc pe rand. Pentru ca nu as fi putut sa le fac fara ajutorul celor din jur: vorbitori, participanti, sponsori, oameni de bine, media etc.

Va invit acum sa fiti inca o data alaturi de mine la cel mai mare si mai incitant eveniment pe care l-a vazut antreprenoriatul online din Romania: Launch48.

Dupa cateva saptamani de discutii cu echipa Launch48 de la Londra am primit unda verde pentru a face Launch48 Romania la NetCamp. Practic, vechiul Net Start-Up devine Launch48 Romania.

Ce este Launch48?
Pe scurt, este un eveniment care urmareste lansarea unor aplicatii web in maximum 48 de ore. Da, vorbim de lansarea efectiva!

Partea frumoasa ca totul se face in echipa, pornind de la o idee si fara a urmari finantari sau beneficii materiale. Este un strigat "Just Do It!" pentru online-ul local.

Cum se desfasoara?
Oricine poate veni cu o idee. O sa fac un eveniment complet gratuit in care orice pasionat va putea veni cu o propunere de proiect. Are 1 minut sa convinga sala ca merita facut.

Dupa doua runde de votari democratice, sunt alese 3-4 proiecte, iar participantii pot alege in ce echipe vor sa lucreze pe aceste idei. Inca o data spun, nu se ofera nimic altceva decat un cadru pentru a lucra organizat pe un proiect.

Unde sunt mai multe informatii?
Stiu, suntem un pic in intarziere cu anuntarea NetCamp, insa imi propun sa recuperez pe parcurs. Astazi ne-am propus sa actualizam site-ul NetCamp si sa lansam Launch48Romania. Pana atunci, va invit pe www.launch48.com.

Cine se poate implica?
Oricine! Avem locuri in organizare pentru oricine: oameni de business, designeri, dezvoltatori, oameni de marketing si PR. Vom avea mentori care vor sfatui si un board care va verifica amanuntit punerea ideilor in aplicare.

Cine sustine Launch48 Romania?
Evensys va asigura mare parte din resurse. SeedMoney este un prim sponsor si totodata parte din NetCamp intr-un alt proiect dedicat antreprenorilor. Dar suntem deschisi la orice propunere.

N-am cerut niciodata deschis pe blog sprijinul cititorilor, cunoscutilor si chiar necunoscutilor pentru un eveniment de-al meu. Acum o fac si spun: This is it!

Asta e evenimentul care ar trebui sa scoata spiritul antreprenorial deasupra discutiilor pe bloguri si jocurilor bine intentionate (multe dintre ele fiind initiate chiar de mine).

N-am pus in niciun post atat pasiune cat am pus in acesta. Sper sa fie molipsitor. Dati mai departe!

Etichete: , , , , ,