marți, noiembrie 24, 2009

Life: Doua intamplari cu un jurnalist si un PRist

Astazi am scris pe Twitter ca ideea testelor de cultura generala la jurnalisti nu ar fi o chiar o idee rea. Si chira subliniam: teste de cultura generala in domeniul pe care il acopera. Am scris asta pentru ca un domn jurnalist mi-a spus cu nonsalanta ca el nu stie de compania x dintr-un domeniu pe care era specializat. Cred ca asta e un mai mare pacat decat copy/paste-ul de care tot auzim.

Mi-am spus apoi ca ar fi trebuit sa tin remarca pentru mine. La urma urmei, fiecare e cu viata lui! Si ca sa echilibrez balanta, sa nu jubileze oamenii de PR (primii carora le-ar placea povestea de mai sus), o sa dau si un exemplu de "ASA NU!" din experienta altora, de data aceasta.

Cica un jurnalist a trimis doua mailuri unei companii: unul pe adresa omului de PR, celalalt pe adresa unuia dintre manageri. Era o companie mare. Doar managerul a raspuns. Daca as fi fost manager in acea companie si as fi vazut dubla adresare, mi-as fi concediat omul de PR dupa corespondenta cu jurnalistul.

Ambele meserii (jurnalist si PR) tind sa devina challenging pe fondul dezvoltarii social media si cresterii puterii consumatorului in fata companiilor. Jurnalistii si oamenii de PR care nu se adapteaza vor cadea primii. Nu acum, putin mai incolo, caci nu s-a prabusit o companie dupa un post pe blog si unii jurnalisti si oameni de PR isi permit sa fie ignoranti. Inca.

Etichete: , ,

marți, iulie 03, 2007

Media: Ce (mai) e o stire?

De cand insula Rhodos e subiect de stire?

Am vazut aseara la Antena 3 (parca) un minireportaj in cadrul unui buletin de stiri despre Rhodos si atractiile sale turistice, acompaniat chiar de muzica cu specific.

Etichete: ,

sâmbătă, mai 26, 2007

Blogs: Jurnalismul la blog

Tot mai multi ziaristi si oameni de televiziune isi fac blog astazi. Si am simtit trend-ul asta cel mai bine in ultimele saptamani, cand la Iulian sau Bradut, dar si la altii, am citit de noi bloguri lansate de oameni de presa din ce in ce mai cunoscuti. Ba chiar intr-o emisiune de la Antena 3 s-a adus in discutie subiectul "jurnalism vs blog".

Cineva "de afara" spunea saptamana trecuta ca orice jurnalist ar trebui sa is faca un blog si vene si cu cateva argumente. "Fapta sa" nu a ramas nepedepsita, cineva venind cu un post in care arata de ce nu ar trebui fiecare jurnalist sa isi faca blog.

Chiar daca cititi cele doua puncte de vedere, chiar daca nu, mi-ar placea sa aflu raspunsul la intrebarea:

Ar trebui sa isi faca toti jurnalistii bloguri?
Da Nu

PROMO:
IDEA FORUM | EVENIMENTUL NOILOR IDEI IN MARKETING
BLOG: DE LA FORUM LA PARTY

Etichete: , ,

joi, mai 17, 2007

Media: Tanarul blogger jurnalist al anului

Tot mi-am zis sa anunt si eu aici despre concursul "Tanarul Jurnalist al Anului", organizat de Freedom House, dar mai ales de sectiunea de bloguri din cadrul competitiei. Noroc cu Catalin Tolontan care a vorbit astazi din nou de concurs, mentionand ca deadline-ul pentru inscrieri a fost prelungit pana la 23 mai.

La RoBlogFest, sectiunea cel mai bun post a avut cele mai multe inscrieri: 323. Cred ca sunt cateva posturi din cele inscrise care ar avea sanse mari in competitia Freedom House.

Interesant mi se pare ca sponsorul sectiunii de bloguri este Vodafone, o companie care pana acum s-a tinut departe de ideea de blogging.

Etichete: ,

sâmbătă, aprilie 28, 2007

Journalism: Cum luam un interviu

Acest post este dedicat jurnalistilor sau viitorilor jurnalisti. De fapt, nu este un post, ci o invitatie la lectura altor posturi.

Jason Calacanis, unul dintre bloggerii de succes, a intrat recent intr-o polemica cu un redactor al revistei Wired, pornind de la refuzul sau de a oferi un interviu prin telefon. Pe scurt, Calacanis vroia sa faca interviul pe e-mail, redactorul Wired vroia o conversatie telefonica.

Discutia lor a ajuns pe blogurile personale. Intai Calacanis a postat aici, apoi replica a primit-o aici, dupa care blogosfera a preluat subiectul, iar controversa a fost analizata de mai multe bloguri.

Etichete: ,

duminică, aprilie 01, 2007

Blogs: Recomandari de sfarsit de week-end

Intalnirea de la Centrul Cultural American nu a ramas fara ecouri in blogosfera si presa. Am compilat insemnarile gasite pe acest subiect in postul scris dupa eveniment. Revin insa acum asupra temei intalnirii noastre, pe care as dori sa o reluam intr-o viitoare editie a Netoo, cu doua posturi interesante gasite astazi:
Adaug la acestea o recomandare preluata de la Radu:

Etichete: ,