luni, octombrie 13, 2008

Events: Se apropie Mobile Marketing Conference

Cand m-am apucat sa fac evenimente cu Evensys, mi-am propus in primul rand sa vin cu noi concepte si noi idei. La vremea respectiva erau foarte putine evenimente in zona comunicarii si totul parea relativ usor. Intre timp, piata a devenit din ce in ce mai aglomerata, astazi fiind - dupa estimarile mele - de trei ori mai multe evenimente decat in 2006.

Ce am invatat in cei doi ani de Evensys a fost ca pot face diferenta prin idei si felul in care le pun in practica.

Cu acest gand am plecat atunci cand ne-am apucat de Mobile Marketing Conference, dupa stiinta mea, primul eveniment dedicat tacticilor de promovare in mediul mobil.

Asa cum spuneam recent, acest eveniment este un pariu cu ce urmeaza sa se intample in marketing. Personal cred ca anul viitor se va vorbi destul de mult de marketingul mobil si integrarea sa in cat mai multe campanii.

Anul acesta, pentru prima editie MMC, ne pregatim sa deschidem ochii tuturor celor implicati atat in marketing si advertising, cat si celor ce activeaza in telecom sau dezvoltare de aplicatii.

Ideea ca putem sa avem un aport la cresterea zonei de promovare in mediul mobil si dorinta de a propune participantilor un continut inedit ne-au condus la urmatorul mix de ingrediente:
  • STUDIU DEDICAT - Impreuna cu Unlock Research am lucrat la un studiu despre reclama pe telefonul mobil si cum vad utilizatorii obisnuiti publicitatea pe telefon. Rezultatele vor fi dezvaluite la eveniment.
  • LIVE FOCUS GROUP - Tot cu Unlock Research, marcam o premiera in domeniul evenimentelor de la noi prin transmiterea discutiilor dintr-un focus group in cadrul unei sesiuni din conferinta. Practic, participanti vor avea o idee mai clara despre oportunitatile si provocarile pe care le ofera mediu mobil urmarind parerile persoanelor incluse in focus group.
  • VORBITORI DE TOP - Am cautat sa ii avem alaturi de noi pe cei mai deschisi si activi vorbitori autohtoni si sa avem si cateva marturii internationale. Toti vorbitorii vor propune idei si solutii concrete ce vor putea fi aplicate chiar de a doua zi.
  • STUDII DE CAZ SI IDEI - Am dorit sa aducem mult continut valoros, motiv pentru care am dedicat doua sesiuni ideilor, fie ca e vorba de studii de caz de succes, fie de idei noi ce pot fi lansate imediat.
PROMO: ADVERTISING 2.0 | SEARCH ENGINE MARKETING SEMINAR

Etichete: , , ,

3 Comments:

Blogger ZuZu said...

Foarte interesant. Esti norocos ca ai ocazia sa organizezi astfel de evenimente. Sper sa iasa ceva misto.

11:01 p.m.  
Blogger A.Faith said...

felicitări pentru iniţiative şi baftă în continuare! sper că-l transmiteţi şi pe ăsta pe net.

12:12 a.m.  
Anonymous George Hari Popescu said...

Mă bucur că va veni Carmen Holotescu, chiar e expertă în domeniu, iar microblogurile cred că sunt o platformă viabilă pentru marketing pe dispozitive mobile.

Am mai participat la discuţii despre acest domeniu la European Newspaper Congress şi la Plugg şi am fost uimit să aud cît de avansate sunt lucrurile pe continent.

4:46 p.m.  

Trimiteți un comentariu

Links to this post:

Creați un link

<< Home