Misc: Unde (mai) gasesti oameni buni?
O intrebare directa: Unde gasesc niste oameni buni? (nu conteaza domeniul)Si ca o completare: Ce inseamna un om bun astazi?
Vin cu aceste intrebari intr-un moment in care aud in jurul tot mai multi amici si colaboratori plangandu-se de angajatii mercernari sau iresponsabili.
Anul acesta a fost poate anul in care s-a simtit cel mai mult criza de personal calificat. Daca la inceputul anului, piata resurselor umane din Romania se confrunta cu "furturile" de angajati (cititi aici un articol pe tema asta), acum mercenarii, cei care sar de la un job la altul (job hoppers), si oamenii cu deficiente de adaptare in lumea business-ului par a fi bataia de cap majora a angajatorilor.
Deci: Unde gasesc niste oameni buni?
UPDATE: Cot la cot cu mine, Radu vorbeste si el de "oamenii buni" aici. Si da o definitie a ceea ce inseamna om bun pentru el in cadrul unui anunt de recrutare.
PHOTO: THE COMPETITION/ KONABOY
posted by Cristian at 10/04/2006
26 Comments:
Nicaieri. Trebuie sa ti-i fabrici singur. In toate pietele apare la un moment dat aceasta gatuire in zona resurselor umane, gatuire care nu poate fi largita decat prin educarea/cresterea/producerea propriilor resurse, pornind de la oameni care realmente nu au nici un fel de capabilitati tehnice necesare jobului respectiv, dar care au un nivel acceptabil de educatie, moralitate si loialitate.
Iar chestia asta consuma foarte mult timp, din pacate...
Pretutindeni. Majoritatea oamenilor sunt buni si pot reusi.
Vezi si articolul: http://ciomind.biz/2006/08/07/pygmalion-effect/
Daca esti convins ca oamenii sunt buni ei se vor comporta ca atare, daca nu, nu...
PS: Vorbesc in cunostinta de cauza, conduc o echipa de 120 de oameni de ceva anisori.
Nesiguranta locului de munca si salariul mic avantajeaza cresterea mediei indiferentei printre angajati. Apoi mai este treaba aia ca suntem romani... si asa ne sta in caracter. Oricat am avea suntem tentati sa furam sau sa muncim cat mai putin cerand cat mai mult.
Mediul de unde, poate, provin cei mai buni oameni este cel privat, ca e alta viata sa ai afacerea ta si sa fie direct proportionala cu pasiunile tale.
Abia atunci se adevereste zicala "cum iti asterni, asa dormi".
Sa zic in primul rand de "furtul" de personal, ca era si eu sa trec prin asa ceva.
Am avut un job (pe Design) la care tineam mult, pentru ca totul, de la sediu(fizic), mediu de lucru, colegi, chiar si salariu, toate imi pareau perfecte. Eram ca intr-o familie la care tineam, lucrand constiincios pentru ea si cat am lucrat acolo, am refuzat cu mandrie oferte de angajare venite din partea altor agentii.
Toata minunea a tinut 6 luni, adica pana in momentul cand am indraznit sa aduc vorba de marire de salariu: dintr-o data nu mai eram bine vazut in cadrul familiei, munca mea nu mai avea aceeasi importanta, o raceala generala...ce mai, "oaia neagra" scria pe mine.
In asemenea conditii, cum puteam eu ramane loial angajatorilor mei si sa mai pot trage pentru "familie" la acelasi randament ?
Pana la urma mi-am dat demisia si imediat am intrat in tratative cu alta agentie.
Eu ma intreb totusi exact cati din angajatorii care s-au plans de "job hoppers", au avut grija de angajatii lor?
Cred ca e mai mare numarul de firme cu angajati nemultumiti decat cel cu angajatori nemultumiti.
Si despre acei "oameni buni"...acesti oameni exista, insa sub radar.
Cred ca au ajuns sa fie tot mai suspiciosi, reticenti cand vine vorba de angajat/angajatori, caci daca luam in calcul sumele pe care le poate castiga un freelancer daca stie cum sa se miste, e si normal sa nu mai vrea sa auda de angajare.
E adevarat ca lucrul ca angajat, in echipa, are avantajele lui enorme, dar de multe ori banul dicteaza directia pe care o apuca acel "om bun".
Ar mai fi si faptul ca multi oameni buni sunt tineri, iar multi din acesti tineri tin la independenta lor.
Recent am vazut un portofoliu care se termina cu urmatorul text: "Lucrez la freelancer, dar refuz sa fiu angajatul unei societati cu salar fix lunar"
Daca nu ai pasiune pentru ceea ce faci si, chiar daca esti competent intr-un domeniu dar mergi la munca doar pentru bani, atunci ai o problema (nu materiala).
Daca sefu te simte ca faci totul din pasiune, dar uita sa iti mai de ceva la salariu, atunci exista o problema. Si o vei observa si-ti va lasa un gust amar...te vei simti oarecum exploatat.
Cred ca totul tine de comunicarea dintr-un colectiv, de micile rautati intre colegi si multe alte chestii care strica mediul de lucru. Nu stiu prea multe in domeniu, da cred ca de chestii de-astea se ocupa firmele de recrutare, resurse umane, head hunting, e un domeniu destul de vast.
nu sint specialist in hr si nici n-am schimbat foarte multe locuri de munca (3 in 6 ani), insa din ce aud in jurum meu aproape zilnic, raspunsul la intrebarea ta (surprins oarecum si in comentariul lui dragos si in cel al lui mircea) e o intrebare: unde gasesti un angajator bun? (si nu accept raspunsul "in top capital - 100 companii pentru care sa lucrezi" :))
majoritatea companiilor conduse de manageri romani (de multe ori acei 'self made man' cu care ne laudam atita) sunt/au fost preocupati mai mult de alte laturi ale businessului decat resursele umane. parerea mea (sic!) e ca doar cei care au invatat ca cel mai important asset al companiei sunt oamenii, au 'oameni buni'.
eu cred ca situatia companiilor din romania este inca foarte roz dpdv al incidentei 'mercenarilor' si 'indiferentei angajatilor'... exista multi romani care muncesc 'de nevoie' si nu 'din pasiune' cite 12 ore pe zi 6 zile pe saptamina, 11 luni pe an (in rest muncesc cite 8 ore). fara plan de dezvoltare profesionala. fara bonusuri de performanta. fara team buildinguri.si angajatorilor le place. inca.
hmm... e greu sa pretinzi loialitate de la cineva care timp de 16 ani s-a lovit de sloganul "daca-nu-ti-convine-pleaca, mai-sint-douazeci-ca-tine-la-usa-mea"
e doar un exemplu...
cred ca dragos are dreptate. ca sa fie buni si sa ramana ai tai, trebuie sa aiba un nivel de moralitate putin peste media actuala din romania, sa nu se uite numai la salariu, sa vina la munca din pasiune. pana la urma, oamenii pasionati sunt cei care reusesc sa fie buni, restul doar schimba joburi. poate mai bune, intr-adevar.
pe de alta parte si angajatorul trebuie sa le mentina vie pasiunea, sa-i "prinda" din nou, cu proiecte noi si provocari noi. parerea mea...
Stiu eu unul. Prea bun, insa :(
angajatii buni sunt cei motivati.
daca te duci la munca in scarba, sau urasti lumea de acolo, sau la sfarsit de luna vezi ca abia astepti sa iei banii ca mori de foame, ala nu e un angajat bun.
practic, la toate locurile de munca de unde am plecat, am facut-o pentru bani. am intrebat frumos "eu cred ca merit mai mult. voi imi dati mai multi bani? ca altii imi dau"
si aia era. unii mi-au dat, altii nu, am ramas prieteni si au inteles.
si, de la o anumita varsta, nu mai poti invata. am obligatii, am facturi, nu am timp si chef sa muncesc pe 300€ ca sa invat si sa sper ca in 3 luni, daca ii place moaca mea, ajung la 350.
piata muncii e salbatica. iar angajatorii ar trebui sa tina cont de asta.
cam toata lumea pe-aici vede patronii ca pe niste ticalosi pusi pe imbogatit si pe exploatat alti oameni nevinovati si inocenti...
incredibil cum la 16 ani de la caderea comunismului patronul ramine inca in mentalul romanilor "as the bad guy"
patronul e cel care impinge realmente lucrurile inainte, cel cu cele mai multe responsabilitati, cel care intotdeauna risca mai mult decat toti angajatii sai la un loc... si asa va fi intotdeauna.
hmm... "cam toata lumea de pe aici" s-o fi lovit de "the bad guy". ceea ce spune dragos este principiul. ceea ce se intimpla este realitatea, la care inca n-am vazut aplicindu-se principiul. cind l-oi vedea, acolo ramin, promit.
hai sa-ti arat si reversul medaliei care ti se agata de git cind esti loial.
se da un patron presupus corect. se da un proiect nou. se constituie o echipa noua. oameni care au mai lucrat cindva impreuna renunta la serviciile lor din acel moment si vin de drag (atentie, nu la salarii uriase!) sa lucreze iar impreuna, pentru acel proiect.
dupa o luna si jumatate, patronul zice "sictir, m-am razgindit". si inchide proiectul
toata echipa ramine somera.
si nu, nu este un caz teoretic. si nu, nu este nici un caz singular. nici macar rar.
"Daca nu ai pasiune pentru ceea ce faci si, chiar daca esti competent intr-un domeniu dar mergi la munca doar pentru bani, atunci ai o problema (nu materiala)." by Mircea.
Aveam un salariu mic, putin peste limita de supravietuire decenta (mai puteam odata la o luna si ceva sa-mi iau tricoul ala din Mall de care zicea cineva pe aici). Nu banii contau pentru mine, ci bunul mers al echipei, ma interesa sa vad ca o duce bine agentia, ca primeste laude prin intermediul proietelor cu care se prezenta. Daca nu aduceam eu vorba despre marire, ar fi trecut multe jumatati de an si tot cu salariul ala ramaneam.
Eu eram in situatia in care angajatorilor le placea destul de mult ce faceam si poate de asta nu mi-au trantit si mie in fata, direct: "daca-nu-ti-convine-pleaca, mai-sint-douazeci-ca-tine-la-usa-mea", cum zice "V", dar in firma respectiva se facusera totusi si asemenea faze, in trecut.
dragos,daca toti patronii ar gandi ca tine,nu ar mai exista mercenari.
dar,din pacate,multi patroni chiar sunt "the bad guy".
Ce faci cand angajatorul nu-ti permite sa-ti manifesti liber "pasiunea" pe care ti-o pretinde ?
Ce faci atunci cand seful are intotdeauna dreptate ?
Concret, cand m-am angajat, mi-au dat pe mana un proiect. De fapt eu trebuia sa-l execut, insa, inainte de a incepe, am riscat sa fac cateva comentarii, pe ici pe colo, pe unde am crezut eu ca ceva scârţâie. In eter. Eterul nu reactioneaza. Dupa o saptamana, cand prima etapa era terminata, intr-o conferinta, clientul a facut aceleasi observatii pe care le facusem in prima zi de munca. Iar asta a insemnat inca o saptamana. Pentru ce ? Pentru ca o mare parte dintre angajatorii romani cauta sa fie (in anumite cercuri) puternici. Mi-au spus rudele ca numai atunci cand voi avea eu firma mea imi voi permite sa fac ce cred. Oare ?
Nu vorbesc de bad guys, ci de unii indeajuns de incapatanati (a se citi "tâmpiţei") incat sa te transforme intr-un job hopper, cel putin pe o perioada temporara. Cazuri in care ti se pune sula-n coasta doar ca sa afli ulterior ca esti prost.
Sa iasa banul, restul e irelevant.
Foarte buna intrebare! Dupa ani si ani in care am cautat, am descoperit, am instruit, lansat si pierdut oameni, am ajuns la aceeasi concluzie:
Cel mai important element al unei afaceri bune nu este nici capitalul, nici relatiile, nici dotarea tehnica, este "omul". Factorul uman.
Iar oameni valorosi, care sa stie business-ul (industria muzicala, in cazul nostru), sa puna osul la treaba si sa fie corecti, acesti oameni sunt foarte rari!
Iar apropo de comentariile de aici, ca patron sunt "bad guy" pentru unii (nepotrivire de caracter?) si "mana cereasca" pentru altii.
PS: Felix m-a pus pe ganduri cu fraza: "daca esti convins ca oamenii sunt buni ei se vor comporta ca atare". Ma voi gandi la asta mai mult.
Raspunsul nu e complicat: oamenii pe care ii cauti nu iti vor fi angajati, ci poate parteneri. Ce ma distreaza este cum incearca unii sa aiba de la un angajat calitatile, pasiunea si dedicatia unui partener...
pentru Florin Grozea:
este evident ca atunci cind s-a folosit, anterior tie, sintagma 'bad guy' in comentariile de aici nu s-a referit nimeni la intelesul pe care i l-ai dat tu. nu despre nepotriviri de caracter vorbeam totusi!
O mica distinctie: cand spun patron, ma refer la antreprenor, la cel care detine businessul, are ideea, si, uneori, o si finanteaza. De cele mai multe ori insa, angajatii nu au de-a face cu patronul, ci cu un manager. Care e si el, "doar un angajat".
Cred ca cea mai mare parte a problemelor de aici provin. Managerii de la noi nu prea au stofa de lider, ci mai degraba de turnator. Din acest punct de vedere, e recomandata o legatura cat mai stransa intre patron si cei cu care lucreaza. Americanii stiu ei ce stiu atunci cand spun: "small is beautiful" referindu-se la marimea unei firme. Ce trece de 30 de oameni nu mai e small, apare birocratia si o data cu ea creste nivelul frustrarilor. Iar asta duce la mediu de lucru neplacut si la toate motivele care te fac sa pleci dintr-o firma la alta, sperind ca acolo va fi mai bine. Daca totusi firma e mica si relatiile sunt tot nashpa, eu as cauta cauza intai la manager si apoi la patron...
A, si da: si eu sunt de acord cu afirmatia: daca tu crezi ca ei sunt buni, vor fi buni. E adevarat.
Judecand dupa fotografie, ce cauti tu se gaseste aici :-)
Dragos, uneori dimensiunea nu conteaza. Exista suficiente firme trecute binisor de 30 de angajati, care nu sufera de birocratie si celelalte probleme pe care le mentionezi. Pe de alta parte, indiferent de dimensiunea firmei, agajatii care parasesc compania nu o fac - de obicei - din cauza companiei, ci din cauza managerului...
Quote: "angajatii nu au de-a face cu patronul, ci cu un manager. Care e si el, "doar un angajat""
daca exista situatia asta inseamna ca e vorba de o firma care a depasit dimensiunile unei firme simpatice, si a devenit genul de firma care suck grav, in care politicile si mancatoriile au prioritate fata de performanta. Iar concluzia e: asa firma, asa angajati.
Mie raspunsul lui Zoso mi-a placut cel mai tare si are dreptate. Oamenii buni trebuie sa fie si apreciati. Nu de "bad guys" ci in general de oricine are nevoie de ei.Si cum tota lumea se plange ca nu gaseste oameni "buni" atunci intrebarea s-ar pune altfel: de ce nu suntem in stare sa ii atragem noi pe oamenii buni?.
Sa-i atragem? Pai sa ne gandim... De exemplu, cu un anunt de recrutare care sa nu arate asa?
Destul de multi oameni buni se gasesc luand avionul in cam toate directiile in care poate zbura o cursa de pe Otopeni.
Am plecat de ceva timp din tara pentru ca am crezut ca sint printre good guys, desi o parte din cei cativa angajatori avuti in Romania s-au straduit sa imi demonstreze contrariul. Odata ajunsa cat de departe am putut zbura, m-am linistit... astia ma considera si ei tot un good guy.
Am intalnit aici romani multumiti ca au plecat din sistem, satui de conditiile glumetze din Romania, unde e rushinos sa te ridici de pe scaun dupa 8 ore de munca, pentru ca trebuie sa te prefaci preocupat de bunul mers al companiei de parca i-ai fi cel putin mama/tata ownerului:)
Cred ca fuga materiei cenusii din Romania are picioare lungi, indiferent daca e incaltata in bascheti de Dragasani sau pantofi italienesti.
Calitatea fortei de munca azi este rezultatul calitatii angajatorilor din Romania. Cata vreme, angajatorii locali au pus succesul pe seama unor lucruri precum: inteligenta lor nemasurata, relatii, capacitatea de a o pune de un 'smen', toate sub binecunoscuta viziune pe termen scurt 'Sa dam un tun', este absolut normal ca nu au fost in stare, timp de 15 ani, sa faca nimic bun pentru piata de munca din Romania. Mare parte din acesti 'smenari', cu trecut dubios, de securisti, comunisti, UTC-isti sau turnatori, nu au stiut cum si de ce anume trebuie sa promoveze valoarea. Prin perspectiva unor presiuni precum aderarea la UE, au inceput sa regrete vechea zicala 'Lasa ma, ca merge si asa' si au inceput sa caute oameni buni, care sa dea legitimitate 'smenului'. Surpriza insa - toti oamenii sunt buni insa profesionistii in domeniu nu se nasc ci se formeaza. Conform legii compensatiei primesti pe masura la ce dai...
Trimiteți un comentariu
<< Home