miercuri, iunie 28, 2006

Marketing: MasterCard reloaded!

MasterCard Inc. a anunţat că principala sa subsidiară operaţională, MasterCard International, şi-a schimbat numele în MasterCard Worldwide. Compania are, de asemenea, o nouă identitate vizuală şi un nou slogan, „The Heart of Commerce™”. Toate acestea ilustrează structura integrată la nivel global a companiei şi viziunea sa strategică în privinţa promovării comerţului mondial.

“MasterCard reprezintă o forţă determinantă în lumea comerţului, permiţând realizarea de tranzacţii globale şi folosindu-şi experienţa dobândită în privinţa proceselor de plată, pentru a crea un comerţ mai rapid, mai sigur şi mai valoros pentru toate părţile implicate,” spune Lawrence Flanagan, Chief Marketing Office MasterCard. “Noua identitate vizuală reprezintă mai bine structura companiei, integrată la nivel global, şi experienţa unică de care MasterCard se foloseşte pentru a oferi valoare adăugată clienţilor noştri, comercianţilor, consumatorilor şi acţionarilor.”

Binecunoscutele cercuri suprapuse, simbolul MasterCard pentru milioane de consumatori din întreaga lume, vor continua să apară pe toate cardurile MasterCard şi la locaţiile de acceptare la comercianţii de peste tot. MasterCard va continua, de asemenea, să deruleze campania sa globală Priceless, prezentă acum în 106 ţări şi tradusă în 49 de limbi.

“Lansarea noii identităţi corporatiste vine ca urmare a unor analize amănunţite a brandului MasterCard şi a ceea ce reprezintă acesta pentru publicurile sale,” spune Flanagan. “Trecând din nou în revistă avantajele competitive unice ale companiei, ne-am oprit asupra faptului că MasterCard Worldwide este un lider în privinţa susţinerii comerţului din întreaga lume, a relaţiilor globale şi a transferului de experienţă la nivel global. Dezvoltăm o nouă identitate corporatistă pentru a reflecta punctele forte ale companiei în toate aceste domenii, dar şi rolul de lider al MasterCard în definirea locului industriei în cadrul comerţului în general.”

Noua poziţionare a companiei va servi ca o platformă unificată business-to-business şi va duce la o eficientizare globală în modul în care MasterCard Worldwide intră în legătură cu acţionarii, clienţii şi comercianţii prin toate canalele de comunicare.

Cele trei cercuri ale noului logo pornesc de la binecunoscutele cercuri roşu şi galben ale mărcii MasterCard şi reflectă modelul de business distinct al companiei, care acoperă trei direcţii - francizor, procesator şi consilier.

UPDATE: În plus faţă de marca MasterCard care apare pe cardurile de credit, debit şi preplătite MasterCard, există marca Maestro®, soluţia globală bazată pe cod PIN, Cirrus®, marca pentru ATM şi MasterCard Advisors. Aceste mărci nu se vor modifica, iar MasterCard Worldwide va continua să le promoveze ca parte a familiei sale de mărci.
Sursa: Premium PR

6 Comments:

Anonymous Anonim said...

Nu imi amintesc sa fi luat parte la studiul care a dus la decizia schimbarii identitatii vizuale ...

Dar pe mine "m-au nimerit"

Impresia mea (pana acum) strict emotional, fara nici un argument legat de servicii, comisioane, etc despre cei doi mari cu cardurile:
- MasterCard: banal, pentru "toata lumea"
- VISA: elegant, elitist (deci asta vreau :))

ei ... cu noua identitate ... se schimba lucrurile: de acum ma voi uita si la cardurile lor

12:51 p.m.  
Blogger Cristian said...

nu sunt un expert in identitate vizuala, insa in opinia mea, era mai bun logo-ul cel vechi.

asta nou seamana cu multe altele, cel putin ca stil. si apoi pozitionarea icon-ului deasupra numeleui e cea mai banala abordare pe care o intalnesti pana si pe site-urile care iti genereaza automat logo.

vechiul logo era strong, asta parca se dilueaza pana si pe fundalul alb. oare l-au testat pe mai multe background-uri?

intr-un moment in care icon-ul e mai important ca orican - vezi swoosh-ul nike - mastercard renunta la un icon istoric.

ca sa nu mai vorbesc de faptul ca vechiul logo permitea creativilor sa faca niste asocieri misto. vezi lucrarea "planetele" facuta de mccann romania acum cativa ani!

1:03 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Schimbarile de identitate sunt foarte costisitoare si de cele mai multe ori nu se justifica.

Sunt curios ce ia determinat pe cei de la Mastercard sa ia decizia de rebranding.

Cred ca isi gasisera identitatea cu insight-ul "Pentru toate celelate lucruri exista Mastercard". Probabil ca o sa-l pastreze.

1:43 p.m.  
Blogger Cristian said...

In comunicat se spune ca Priceless va continua...

1:49 p.m.  
Anonymous Anonim said...

Am citit si eu comunicatul de presa si scrie asa - "Compania are, de asemenea, o nouă identitate vizuală şi un nou slogan, 'The Heart of Commerce'"

2:38 p.m.  
Blogger Cristian said...

interesant ca vin cu un nou slgan, dar in acelasi timp... "MasterCard va continua, de asemenea, să deruleze campania sa globală Priceless, prezentă acum în 106 ţări şi tradusă în 49 de limbi".

3:03 p.m.  

Trimiteți un comentariu

<< Home