Cine isi poate pastra echilibrul
Un spot TV de autopromovare al fostei agentii de publicitate D’Arcy arata un angajat care vine acasa si nu este recunoscut de fiul sau. “Da’ tu cine esti?”, intreaba copilul. “Sunt tata”, raspunde angajatul D’Arcy, moment in care copilul fuge in bratele mamei care rabufneste in plans. Reclama se termina cu replica: De 7 ani la D’Arcy. Spotul a fost premiat intr-un festival international. Personajul principal, angajatul D’Arcy, a emigrat la scurt timp in Australia. Probabil sa isi gaseasca linistea.
Desi este haioasa, situatia prezentata in spotul D’Arcy nu este straina multora dintre tinerii profesionisti de astazi, care accelereaza motoarele pentru a avansa in cariera; ca sa nu mai vorbim de managerii apasati de responsabilitati cu greutate si aflati mereu intr-o cursa pentru rezultate marete.
Fara sa dam atentie sau fara sa avem timp sa constientizam, simtim din ce in ce mai acut dezechilibrul dintre viata profesionala si cea personala. Programul de la 9 la 5 a devenit un vis sau subiect de bancuri. Am ajuns sa ne luam week-end-uri libere, iar concediile mai mari de o saptamana sunt pentru unii o binecuvantare. In unele birouri si-au facut loc canapelele sau chiar un hamac – fiecare dupa posibilitati! Suntem mereu pe fuga si nu avem timp. Cineva ar trebui sa ne opreasca!
Fie ca ne place sau nu, muncim mult, poate mai mult decat generatiile trecute, multi dintre noi formandu-se continuu, cu eforturi, din experienta sau din diverse cursuri, in afara pregatirii de baza. Muncim ca sa invatam mai mult, sa obtinem mai mult, sa ajungem in locuri mai bune. Si de multe ori avem rezultatele dorite. Dar ne instrainam de prieteni si chiar de familie. Ne slabim sanatatea si ne punem organismul in pericol.
Nu e insa prea tarziu pentru o schimbare. Iar revista Biz a cautat o solutie pentru cei care au uitat sa mai mearga la casele lor, alaturi de reputati consultantI in resurse umane, dar si de tineri profesionisti sau manageri care au stiut sa isi mentina echilibrul.
Cineva imi spunea recent ca s-a enervat intr-un week-end cand, fiind la serviciu, si-a sunat niste prieteni si a aflat ca stateau acasa plictisiti si jucau remmy. “Cum au timp unii sa joace remmy”, a exclamat cunostinta mea. La fel m-am intrebat si eu.
Este 01: 30 dimineata, sunt acasa in fata computerului si tocmai am incheiat cu acest editorial o zi de duminica de munca. Si imi promit pe a nu stiu cata oara ca nu o sa se mai intample.
(Articol aparut in revista Biz, numarul 85, 2004)
Desi este haioasa, situatia prezentata in spotul D’Arcy nu este straina multora dintre tinerii profesionisti de astazi, care accelereaza motoarele pentru a avansa in cariera; ca sa nu mai vorbim de managerii apasati de responsabilitati cu greutate si aflati mereu intr-o cursa pentru rezultate marete.
Fara sa dam atentie sau fara sa avem timp sa constientizam, simtim din ce in ce mai acut dezechilibrul dintre viata profesionala si cea personala. Programul de la 9 la 5 a devenit un vis sau subiect de bancuri. Am ajuns sa ne luam week-end-uri libere, iar concediile mai mari de o saptamana sunt pentru unii o binecuvantare. In unele birouri si-au facut loc canapelele sau chiar un hamac – fiecare dupa posibilitati! Suntem mereu pe fuga si nu avem timp. Cineva ar trebui sa ne opreasca!
Fie ca ne place sau nu, muncim mult, poate mai mult decat generatiile trecute, multi dintre noi formandu-se continuu, cu eforturi, din experienta sau din diverse cursuri, in afara pregatirii de baza. Muncim ca sa invatam mai mult, sa obtinem mai mult, sa ajungem in locuri mai bune. Si de multe ori avem rezultatele dorite. Dar ne instrainam de prieteni si chiar de familie. Ne slabim sanatatea si ne punem organismul in pericol.
Nu e insa prea tarziu pentru o schimbare. Iar revista Biz a cautat o solutie pentru cei care au uitat sa mai mearga la casele lor, alaturi de reputati consultantI in resurse umane, dar si de tineri profesionisti sau manageri care au stiut sa isi mentina echilibrul.
Cineva imi spunea recent ca s-a enervat intr-un week-end cand, fiind la serviciu, si-a sunat niste prieteni si a aflat ca stateau acasa plictisiti si jucau remmy. “Cum au timp unii sa joace remmy”, a exclamat cunostinta mea. La fel m-am intrebat si eu.
Este 01: 30 dimineata, sunt acasa in fata computerului si tocmai am incheiat cu acest editorial o zi de duminica de munca. Si imi promit pe a nu stiu cata oara ca nu o sa se mai intample.
(Articol aparut in revista Biz, numarul 85, 2004)
posted by Cristian at 5/01/2004
0 Comments:
Trimiteți un comentariu
<< Home